S-a modificat ora de start la Universitatea Craiova – FCSB
Universitatea Craiova – FCSB a fost devansat cu un sfert de oră, iar fanii olteni vor putea vedea de pe stadion prima repriză. De altfel, Mihai Rotaru a cerut, încă de aseară, ca meciul să se dispute de la 20.15.
„Avem trei variante. Să jucăm de la 20.15 la 21.00 cu spectatori, la 21.00 să se părăsească stadionul. A doua variantă ca Guvernul să vină cu o Hotărâre de Guvern. Poate fi o interpretare ca meciurile să înceapă până la ora 21.00. Dacă începe un meci la 19.15 şi avem o pană de curent, ai un eveniment neprevăzut. Şi tu, la 19.15, poţi să desfăşori activitatea sportivă. De fapt acest interval orar ar trebui să reprezinte începerea meciului. Şi a treia, sigur, televiziunile în această perioadă de 30 de zile, să stabilească orele de începere a partidelor la ora maximum 19.15”, spunea Mihai Rotaru la digisport.ro.
Oltenii au răbufnit după ce autorităţile din România au acceptat ca fanii să revină pe stadioane, dar au limitat accesul în tribune până la ora 21:00. Nemulţumiţi de anunţul făcut de ministrul Sportului, Eduard Novak, conducătorii clubului din Bănie au vândut bilete în valoare de un leu.
Se vând bilete cu un leu la derby-ul Universitatea Craiova – FCSB
„Clubul Universitatea Craiova a pus în vânzare, începând din această seară, bilete pentru meciul cu FCSB, care se va desfăşura duminică, 28 noiembrie 2021, începând cu ora 20:15, pe stadionul Ion Oblemenco.
Prețul unui bilet este de 1 RON și asigură accesul în stadion până la ora 21:00, urmând ca, după această oră, suporterii să părăsească arena conform prevederilor legale în vigoare.
Biletele pot fi achiziționate atât online, pe platforma Eventim.ro, cât și de la punctele noastre de vânzare tradiționale, iar spectatorii care vor fi prezenţi trebuie să fie vaccinaţi împotriva virusului SARS-CoV 2, respectiv să se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV 2. Abonaţii pot intra la acest meci pe baza abonamentului deja achiziţionat. Porţile arenei Ion Oblemenco se vor deschide începând cu ora 18.15.
Pe această cale, solicităm deţinătorilor de drepturi TV, posturilor de televiziune şi Ligii Profesioniste de Fotbal să conştientizeze ridicolul situaţiei şi să fie de acord cu devansarea orei de disputare a partidei astfel încât suporterii Universităţii Craiova să poată asista la acest derby fără a încălca normele legale.
Totodată, facem un apel către Guvernul României să dea dovadă de înţelegere şi să modifice termenul limită până la care spectatorii pot participa la evenimentele sportive desfăşurate în aer liber, pentru ca fotbalul să nu fie, din nou, cea mai afectată activitate sportivă din România„, se anunţă pe site-ul clubului Universitatea Craiova.
- Universitatea Craiova – FCSB este derby-ul etapei
- La ce oră va începe partida
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- George Ganea a schimbat iar echipa! Cu cine a semnat fiul lui Ionel Ganea
- OFICIAL | Gicu Grozav a fost prezentat la noua sa echipă! Unde a ajuns să joace fotbalistul cu 243 meciuri în Liga 1
- FCU Craiova şi-a prezentat noul antrenor! Adrian Mititelu l-a convins să revină după 8 ani la echipă
- Jurnal Antena Sport | Îl plâng toți dinamoviștii
- „De el depinde! Mai are și un patron…” Mesaj pentru Târnovanu de la un fost portar de la FCSB

































