Scandal în Senat pe legea alcoolului în stadioane! Ședința, suspendată după ce parlamentari au plecat din sală

Andrei Nicolae Publicat: 1 aprilie 2026, 17:49

Comentarii
Scandal în Senat pe legea alcoolului în stadioane! Ședința, suspendată după ce parlamentari au plecat din sală

Suporteri CFR Cluj / SPORT PICTURES

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Ziua de 1 aprilie a fost marcată de un nou scandal în Parlamentul României, de această dată fiind implicat și fotbalul românesc în schemă. În ședința de plen a Senatului a fost dezbătută legea care permite consumul de alcool pe stadioane, iar Președintele camerei, Mihai Coteț, a transmis că aceasta a fost adoptată drept lege ordinară, veste care a făcut mai mulți parlamentari să protesteze, ajungând să iasă din sală.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Legea privind consumul de alcool pe stadioane și drepturile suporterilor a fost un subiect constant în fotbalul românesc, fiind pus pe agendă recent de Ciprian Paraschiv, deputat AUR. Parlamentarul și-ar fi dorit ca prin Legea 4 să se permită pe stadioane consumul de băuturi slab alcoolizate, dar și ca fanii să fie interziși doar în urma unor decizii ale instanțelor.

Cum a decurs ședința din Senat și de la ce pleacă nemulțumirea parlamentarilor

Proiectul a ajuns până la urmă pe masa Senatului, însă sub altă formă, modificările fiind efectuate de Ionuț Stroe, fostul Ministru al Sportului. Printre cele mai importante amendamente din legea schimbată de el se numără următoarele aspecte:

  • consumul de alcool să fie permis doar din locuri de pe stadion unde nu poți urmări partida;
  • amenzi de până la cinci ori mai mari pentru suporteri recalcitranți;
  • posibilitatea ca Poliția Locală să interzică accesul suporterilor pe stadion printr-un simplu proces verbal.

La votul din ședința de plen a Senatului s-a creat însă un haos, pentru că Președintele camerei, Mihai Coteț, a anunțat că legea a fost adoptată drept lege ordinară. Voturile au arătat în felul următor: 64 de voturi pentru, 33 împotrivă și 2 abțineri.

Atunci, mai mulți parlamentari UDMR au “tunat” că legea respectivă este una organică, ci nu ordinară, motiv pentru care nu a întrunit numărul necesar de voturi. Președintele Senatului anunțase că legea a fost totuși adoptată, pentru că statutul ei a fost modificat de Comisia Juridică din organic în ordinar.

Reclamă
Reclamă

Diferența dintre legi organice și ordinare

Legile organice, pentru a fi adoptate, au nevoie de majoritate absolută din totalul senatorilor, nu al numărului celor prezenți în sală. De cealaltă parte, legile ordinare pot fi aprobate cu majoritate simplă, respectiv 50%+1 din numărul celor prezenți.

Cum numărul senatorilor este de 133 de membri, legea organică ar fi avut nevoie de 67 de voturi, cu trei mai puțin decât numărul celor care au votat pentru.

În urma acestei confuzii, mai mulți parlamentari din UDRM au părăsit sala, iar ședința a fost suspendată temporar. În prezent, odată cu adoptarea legii lui Ionuț Stroe din Senat, aceasta se va îndrepta către Camera Deputaților, care are calitate de for decizional.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va arbitra Istvan Kovacs în optimile Campionatului Mondial 2026?
Loading ... Loading ...
Citește și:
15:45

Programul zilei a 22-a de la Campionatul Mondial | Lamine Yamal și Cristiano Ronaldo vor în optimi

15:40

Alex Musi vrea titlul: “Trebuie să ne batem pentru campionat”! Ce a spus de transferul lui Nedelcearu

15:18

VideoGrand Prix, ediţia 49 | Cătălin Ghigea şi Antal Putinică au analizat Marele Premiu al Austriei

14:41

VIDEOCe i-au putut găsi oamenii legii în bagaje lui Romero! Lionel Messi a râs în hohote

14:22

Reţea de pariuri ilegale în valoare de 300 de milioane de dolari

14:14

Rapid a anunţat încă un transfer oficial

1 Decizia luată de FIFA legată de Istvan Kovacs, la Campionatul Mondial 2026 2 Kylian Mbappe a scris istorie! Recordul doborât de superstarul francez la Cupa Mondială 3 VIDEOFranța – Suedia 3-0! Kylian Mbappe a făcut spectacol! „Les Bleus”, în optimile Campionatului Mondial 4 Decesul lui Radu Mărginean: Tatăl fostului fotbalist i-a implorat în genunchi pe medici să îi salveze fiul! 5 Fotbalistul de la Genoa a semnat cu Rapid! 6 A picat transferul lui Anderson Ceara la CFR Cluj
Citește și