Din câte se pare, între Federație și cei de la Ghermănescu nu mai există înțelegere. Cele două părți se află în conflict, astfel că FRF refuză să elibereze carnetele de antrenori celor care au terminat cursurile la școala ”Ioan Kunst-Ghermănescu”.
Printre cei care vor să se înscrie la Licența B și nu o pot face se numără Paul Pârvulescu, Alexandru Bourceanu, Raul Rusescu sau Costin Gheorghe. Aceștia au terminat sau încă urmează cursurile școlii de antrenori Ghermănescu.
Conflict între FRF și școala de antrenori Ioan Kunst-Ghermănescu
”Am terminat la școala de antrenori Ghermănescu. Aștept carnetul să putem merge să ne înscriem la cursurile pentru Licența B. Federația este într-un conflict cu cei de la Școala Ghermănescu, singura care-ți eliberează diploma. După ce am făcut școala, master-ul, nu putem să ne luăm carnetul să ne înscriem la cursurile pentru licență.
Federația este în conflict cu această școală și nu vor să semneze actele să ne putem înscrie la Licența B. O să fie primul an în care nu se face școala, nu poți să te bagi.
Nu se poate intra la Licența B pentru că nu se înțeleg ei. Habar nu am de ce. Nu am carnetul de antrenor, nici măcar la copii nu pot să mă duc. Vreau să devin antrenor și nu sunt lăsat”, a declarat Costin Gheorghe la AS.ro LIVE.
Costin Gheorghe, răspuns uluitor de la FRF
Costin Gheorghe a sunta la Federația Română de Fotbal pentru a se informa în legătură cu situația carnetelor pentru a se înscrie la Licența B. Perioada de înscriere este între 15 septembrie și 1 octombrie.
”Am sunat la Federație și mi-au zis că nu pot să-mi dea carnetul pentru că nu semnează nu știu cine. Le-am zis ce am și mi-au zis că nu s-a semnat acordul între cele două părți. Eu nu pot antrena nici copii, nu o să se ducă nimeni la Licența B.
Eu nu pot să stau pe bancă, fără carnetul ăsta. Sper să se facă ceva. Nu putem face nimic. Ce să facem, acum? Să mergem în Moldova, câte școli să mai fac?”, a răbufnit Costin Gheorghe la AS.ro LIVE.
- AS.ro LIVE, emisiunea moderată de Cătălin Oprişan, este LIVE de luni până vineri, de la ora 10:30, pe pagina www.as.ro/live, dar și pe Facebook/AntenaSport și Youtube/Antenasport. Edițiile integrale pot fi urmărite pe antenaplay.ro.
- AS.ro LIVE este de luni până vineri, de la 10:30, pe www.as.ro/live
- Costin Gheorghe a fost invitat la AS.ro LIVE
- Marele Premiu al Italiei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 4-6 septembrie
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Vlad Chiricheș la Dinamo? Cum ar răspunde ofertei din partea „câinilor” și ce rămâne marea sa dezamăgire
- Adrian Mititelu deschide proces la TAS după ce l-a pierdut gratis pe Bauza! Suma uriaşă pe care o cere: „Şi-au asumat”
- George Ganea a schimbat iar echipa! Cu cine a semnat fiul lui Ionel Ganea
- OFICIAL | Gicu Grozav a fost prezentat la noua sa echipă! Unde a ajuns să joace fotbalistul cu 243 meciuri în Liga 1
- FCU Craiova şi-a prezentat noul antrenor! Adrian Mititelu l-a convins să revină după 8 ani la echipă
































