Spaniolii au rupt tăcerea cu privire la posibilul transfer al lui Budescu la Dinamo! Comunicatul oficial al clubului

Antena Sport Publicat: 16 august 2020, 11:06 / Actualizat: 12 mai 2021, 10:10

Comentarii
Spaniolii au rupt tăcerea cu privire la posibilul transfer al lui Budescu la Dinamo! Comunicatul oficial al clubului

Constantin Budescu

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Astfel, investitorii iberici neagă faptul că vor să îl transfere pe Constantin Budescu. Spaniolii le-a transmis un mesaj și suporterilor, cărora le cere răbdare. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Redăm comunicatul oficial transmis de Dinamo

Având în vedere schimbarea recentă a acționarului majoritar în aceste momente premergătoare startului noului sezon competițional, conducerea sportivă a clubului nostru dorește să se adreseze tuturor suporterilor și întregii suflări dinamoviste prin acest comunicat de presă și solicită răbdare, înțelegere și speranță în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea unui proiect sportiv foarte interesant și competitiv.

În acest sens, este de remarcat faptul că lucrăm foarte mult pentru a forma, cât mai curând posibil, o echipă pentru performanță în Ștefan cel Mare, lucru care să ne ofere depline garanții sportive pentru a readuce Dinamo București în locul pe care îl deține în fotbalul românesc prin istorie, prestigiu și tradiție.

În același timp, dorim să profităm de această ocazie pentru a ne exprima, în primul rând, respectul atât față de toate cluburile rivale din România, cât și pentru jucătorii și antrenorii acestora, în special față de cei care activează în Liga 1, și, pe de altă parte, profundul nostru dezacord în ceea ce privește informațiile false apărute în ultimele zile în mass-media despre un presupus interes din partea noastră în angajarea anumitor jucători de la echipe rivale”, se arată în comunicatul oficial emis de Dinamo.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă

Va prinde FCSB play-off-ul Ligii 1 în acest sezon?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:49 21 sept.

Antrenorul din Liga 1 demis înainte de pauza internaţională! I-au găsit înlocuitor, dar el refuză să plece!

23:41 21 sept.

EXCLUSIVVictor Piţurcă ştie ce trebuie să facă Gică Hagi pentru ca România să aibă o campanie reuşită în Nations League

23:32 21 sept.

A izbucnit la finalul meciului din Liga 1: nimeni nu a scăpat! „E o tentă” / „Nu poţi să te simţi umilit”

23:22 21 sept.

U Cluj a dat o nouă lovitură! Internaționalul român a semnat și vine la pachet cu Nicolae Stanciu

23:22 21 sept.

Luis de la Fuente a semnat, după ce a câştigat Cupa Mondială cu Spania!

22:52 21 sept.

Petrolul – Csikszereda 2-0. Prahovenii s-au apropiat la un singur punct de podium

1 Nicolae Stanciu revine în Liga 1! Când ar putea debuta! Cum a reacţionat Gigi Becali 2 Decizia-şoc luată de Mirel Rădoi după ce nu a vrut să se întoarcă la FCSB 3 Nicolae Stanciu a semnat! Echipa din Liga 1 la care va evolua mijlocaşul naţionalei 4 Lovitură de teatru: Laurenţiu Reghecampf, blocat din drumul către FCSB! Suma uriaşă care e la mijloc 5 Ce se întâmplă cu Laurenţiu Reghecampf. Vine sau nu la FCSB? Anunţul lui Gigi Becali 6 Ce a făcut Laurenţiu Reghecampf la Esperance Tunis, imediat după ce Gigi Becali l-a anunţat ca noul antrenor de la FCSB
Citește și