Radu Ştefan s-a operat luna trecută de hernie inghinală. Intervenția s-a desfășurat cu succes, iar revenirea fundaşului în vârstă de 34 de ani a avut loc astăzi în duelul cu Crotone. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Radu a oferit un assist în minutul 14, la reuşita lui Milinkovic-Savic. Acesta a centrat excelent în careu pentru colegul său sârb, care a deschis scorul. 

Vezi AICI pasa decisivă a românului 

Lazio a câştigat cu 3-2 şi ocupă locul 7 în Serie A. Milinkovic-Savic, Alberto şi Caicedo au marcat pentru capitolini, iar Simy a reuşit o "dublă" pentru oaspeţi.

Ștefan Radu, la două meciuri distanţă de istorie pentru Lazio

Ștefan Radu, cu 326 de meciuri, este jucătorul lui Lazio cu cele mai multe prezențe în Serie A. Românul l-a depășit în acest sezon pe Aldo Puccinelli, un fotbalist emblematic pentru Lazio în anii '40 și '50.

În total, Radu a strâns 399 de partide în tricoul capitolinilor. El mai are nevoie doar de două meciuri pentru a devenit jucătorul cu cele mai multe prezențe din istoria lui Lazio. În prezent, acest record este deținut de italianul Giuseppe Favalli, cu 401 apariții.

Ștefan Radu a fost transferat de Lazio de la Dinamo în ianuarie 2008 pentru 4.75 milioane de euro. El a câștigat Cupa și Super Cupa Italiei în trei rânduri alături de formația capitolină.