În prelungirile partidei care s-a jucat cu trofeul pe masă, Ouzounidis i-a trimis pe teren pe Găman, Gustavo şi Markovic. Toţi trei şi-au asumat răspunderea şi au înscris de la 11 metri.
Marinos Ouzounidis şi tactica uluitoare cu care a răpus-o pe CFR Cluj
„Am făcut trei schimbări înainte de penalty-uri… Markovic a fost un pic norocos, dar e nevoie și de un pic de noroc pentru a câștiga trofee. Suntem foarte ferciți pentru fani. E frumos să câștigi un trofeu. Am avut câteva probleme cu cei accidentați și câțiva jucători care nu au jucat pe pozițiile lor. Chiar dacă vreau să fac schimbări, trebuie să țin cont de asta. Dar am încredere în jucătorii mei.
Ca să câștigi trofeul și să câștigi împotriva lui CFR Cluj ai nevoie și de noroc. Le-am spus că joci pentru bani și pentru trofee. Banii vin și trec, cu trofeele intri în istorie. Acum avem două trofee la rând„, a declarat Marinos Ouzounidis după succesul din Supercupa României.
Antrenorul grec a vorbit şi despre lupta pentru titularizare dintre buturile Universităţii Craiova. Pe Arena Naţională, Mirko Pigliacelli l-a lăsat pe bancă pe David Lazar şi a avut două intervenţii de zile mari la loviturile de departajare.
„Sunt fericit ca am doi dintre cei mai buni portari din România. Mirko are un pas în față, pentru că a fost aici şi a făcut un sezon bun pentru noi. Sunt foarte fericit că am doi dintre cei mai buni portari„, a specificat antrenorul Universităţii Craiova.
CS Universitatea Craiova, câştigătoarea Cupei României, a câştigat în premieră Supercupa României, după ce a învins, sâmbătă, pe Arena Naţională, cu scorul de 4-2, după loviturile de departajare pe CFR Cluj, campioana Ligii 1. La finalul celor 90 de minute, când scorul a fost 0-0, nu s-au mai disputat prelungiri, trecându-se direct la loviturile de departajare. Pigliacelli a scos execuţiile lui Păun şi Omrani!
- CFR Cluj – Universitatea Craiova 0-0 (2-4 d.l.d.)
- Oltenii au câştigat, în premieră, Supercupa României
- Marele Premiu al Italiei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 4-6 septembrie
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Vlad Chiricheș la Dinamo? Cum ar răspunde ofertei din partea „câinilor” și ce rămâne marea sa dezamăgire
- Adrian Mititelu deschide proces la TAS după ce l-a pierdut gratis pe Bauza! Suma uriaşă pe care o cere: „Şi-au asumat”
- George Ganea a schimbat iar echipa! Cu cine a semnat fiul lui Ionel Ganea
- OFICIAL | Gicu Grozav a fost prezentat la noua sa echipă! Unde a ajuns să joace fotbalistul cu 243 meciuri în Liga 1
- FCU Craiova şi-a prezentat noul antrenor! Adrian Mititelu l-a convins să revină după 8 ani la echipă































