Juan Camara, care încă aparține de polonezii de la Jagiellonia, a fost împrumutat la FK Sabah, echipă ce a terminat pe locul 5 în stagiunea precedentă din Azerbaidjan.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Juan Camara a ajuns în Azerbaidjan

Camara este un nume familiar fanilor fotbalului din România. Jucătorul iberic a jucat în Liga 1 sezonul trecut, la Dinamo și Universitatea Craiova.

La Dinamo, Juan Camara a jucat 12 meciuri în campionatul României. El a marcat de două ori şi a oferit două pase de gol. Spaniolul s-a remarcat mai ales cu o reuşită de la jumătatea terenului, contra lui FC Argeş.

Lucrurile nu au mers la fel de bine și la Universitatea Craiova. În 16 meciuri în tricoul oltenilor, ibericul nu a înscris niciun gol, având în cont doar două pase decisive.

Camara a jucat alături de Lionel Messi la Barcelona, în Champions League

Camara are un CV de invidiat. Acesta a fost legitimat şi la Barcelona B, între 2014 şi 2016.

El a jucat de două ori şi pentru prima echipă a catalanilor. În 2015, a fost pe teren în meciul de Champions League, contra lui Bayer Leverkusen, alături de Lionel Messi. Iar în 2016, a jucat contra lui Valencia, în semifinalele Cupei Spaniei.

În prezent, Juan Camara valorează 600.000 de euro.