Inspiraţia lui Joaquin Caparros Camino a fost de bun augur. Selecţionerul Armeniei a făcut trei schimbări în startul reprizei secunde, iar Eduard Spertsyan, unul dintre jucătorii introduşi pe teren, a marcat. Mijlocaşul de 20 de ani al lui Krasnodar a punctat după un şut din afara careului, deviat de Alin Toşca.
Dennis Man, decizie de neînţeles în meciul cu Armenia! Starul Parmei a irosit o ocazie uriaşă
România este condusă în repriza secundă, însă scorul putea fi altul. Dennis Man (22 ani) a irosit o ocazie uriaşă în prima repriză a meciului cu Armenia. Internaţionalul român a fost de neînţeles la o fază în care tricolorii puteau deschide scorul.
În minutul 43, Dennis Man a scăpat în flancul drept, unde a luat o acţiune personală. Internaţionalul român a ajuns foarte aproape de poartă, însă decizia lui a fost una de neînțeles.
Acesta a vrut să îi paseze cu călcâiul lui George Puşcaş, dar a pierdut mingea. Imediat după, staff-ul naţionalei a răbufnit. Nicolae Dică s-a auzit certându-l pe jucătorul Parmei!
- Gol incredibil primit de România
- Inspiraţia selecţionerului Armeniei a adus reuşita
- Marele Premiu al Spaniei e live în AntenaPLAY, în perioada 11-13 septembrie
- WTT Champions Macao 2026 e live în AntenaPLAY, în perioada 8-13 septembrie
- Gabi Tamaş, decizie radicală în fotbalul românesc: „Mi-am dat seama că nu pot ajuta”
- Un nou scandal de identitate în fotbalul din România! „Ne-am trezit peste noapte în marii salvatori”
- Nae Ungureanu a murit la 69 de ani. Legenda Craiovei Maxima a câștigat 2 titluri și 3 Cupe cu Universitatea
- Vlad Chiricheș la Dinamo? Cum ar răspunde ofertei din partea „câinilor” și ce rămâne marea sa dezamăgire
- Adrian Mititelu deschide proces la TAS după ce l-a pierdut gratis pe Bauza! Suma uriaşă pe care o cere: „Şi-au asumat”

































