Gică Hagi, alături de Ianis Hagi şi Kira Hagi / Instagram
Ianis Hagi a postat un mesaj din patru cuvinte de ziua lui Gică Hagi. Mijlocaşul lui Deportivo Alaves a avut o urare plină de emoţie pentru tatăl său, care împlineşte 59 de ani.
Gică Hagi sărbătoreşte în cantonament. Farul are derby cu FCSB în etapa a 24-a a Ligii 1. Confruntarea dintre campioana en-titre şi echipa lui Gigi Becali va fi, de la ora 20:00, în format LIVE TEXT.
Ianis Hagi, mesaj din patru cuvinte de ziua lui Gică Hagi
„La mulţi ani, Tata„, a scris Ianis Hagi pe reţelele sociale. A folosit şi un emoji care înfăţişează o inimă roşie.
Mesajul lui Ianis a fost însoţit de imaginile care amintesc ce fotbalist uriaş a fost „Regele”. Mai exact, golul fabulos marcat de Gică Hagi, împotriva Columbiei, la Campionatul Mondial din 1994. L-a învins pe Oscar Cordoba cu o execuţie genială.
Şi Ciprian Marica, acţionar minoritar la Farul, a avut o postare impresionantă. Fostul atacant al naţionalei României l-a ridicat în slăvi pe Hagi.
„Azi este despre cel mai bun fotbalist român! Am fost norocoși să-l vedem jucând, suntem norocoși că încă are motivația să facă minuni pentru fotbalul românesc! La mulți ani, Gică Hagi!„, a scris Marica.
„Regele” Gică Hagi împlineşte azi 59 de ani şi va sta pe bancă la FCSB – Farul Constanţa
„Regele” fotbalului românesc s-a născut la 5 februarie 1965, la Săcele. Palmaresul lui Hagi în primul eşalon din România totalizează 223 meciuri şi 141 goluri, trei titluri de campion şi trei Cupe ale României. Gheorghe Hagi a fost de două ori golgheterul României, în sezoanele 1984/1985 şi 1985/1986.
În perioada petrecută în Spania, Hagi a evoluat la Real Madrid (1990-1992, 19 goluri în 64 de meciuri) şi FC Barcelona (1994-1996, 7 goluri în 36 de meciuri). Între Madrid şi Barcelona, Hagi a jucat la echipa Brescia (1992-1994).
În perioada 1996 şi 2001, Hagi a jucat la Galatasaray Istanbul, alături de care a obţinut patru titluri de campion şi două Cupe ale Turciei, o Cupa UEFA şi Supercupa Europei.
Hagi a participat la trei ediţii ale Campionarului European (1984, 1996 şi 2000) şi la trei ediţii ale Cupei Mondiale (1990, 1994 şi 1998). La finalul anului 1999, a fost desemnat fotbalistul român al secolului.
Gică Hagi, antrenor al echipei naţionale
Imediat după retragere, Hagi a devenit antrenor al echipei naţionale a României în anul 2001. În 2003, a devenit tehnicianul echipei turce Bursaspor, iar în sezonul 2004-2005 s-a aflat pe banca tehnică a formaţiei Galatasaray Istanbul. În 2006 s-a întors în România, la Poli Timişoara, dar şi de aici a plecat după scurt timp.
După un an de pauză, Hagi a preluat Steaua, dar mandatul a durat mai puţin de trei luni, timp în care a calificat echipa în grupele Ligii Campionilor. În octombrie 2010, Hagi şi-a început al doilea mandat la Galatasaray unde a stat până la 25 martie 2011.
În perioada septembrie 2014 – 01 august 2020, Gheorghe Hagi a ocupat funcţia de manager al echipei de seniori FC Viitorul Constanţa.
- Gică Hagi împlineşte 59 de ani
- Mesajul primit de la Ianis Hagi
- Marele Premiu al Italiei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 4-6 septembrie
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Cu Raţiu „uitat” pe bancă, Barcelona a „demolat-o” pe Rayo! Raphinha şi Yamal au reuşit câte o dublă. Rezultat umilitor!
- „Speri să fii selecţionat?” Răspunsul lui David Matei! Ce a spus despre laudele pe care i le-a adus Gică Hagi
- Cristi Săpunaru nu s-a ferit de cuvinte după Rapid – Craiova 1-1: „Nu a arătat nimic! Aproape inexistent”
- Alex Pașcanu l-a ironizat pe Bancu după galbenul încasat de căpitanul Craiovei: „Toată ziua vine și cere câte ceva”
- Daniel Pancu anunţă răspicat că Rapid se bate la titlu: „Top, top, top!”. Ce transfer e ca şi făcut


























