Goalkeeper-ul a încercat să scoată o minge din faţa lui Kemar Roofe, dar a fost făcut K.O. de jamaican. Coechipierul lui Ianis Hagi a avut o intrare "criminală" şi l-a lovit cu talpa în faţă pe Kolar.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Kemar Roofe l-a accidentat grav pe Ondrej Kolar

Arbitrul i-a arătat cartonaş roşu jucătorului trimis pe teren de Steven Gerrard cu 7 minute în urmă. "Centralul" a cerut imediat şi intervenţia medicilor.

Umplut de sânge, Kolar a avut nevoie de mai multe minute de îngrijiri.

A fost urcat pe targă şi a continuat să primească îngrijiri pe marginea terenului. În locul său a intrat un tânăr de 19 ani, Matyas Vagner.

Slavia Praga a reuşit să obţină calificarea în sferturile de finală ale Europa League. Kolar nu a mai apucat să vadă execuţia superbă a lui Nicolae Stanciu. A marcat din lovitură liberă şi a stabilit rezultatul final. Cehii au câştigat cu 2-0 şi continuă în competiţie.