Barcelona a făcut spectacol şi a câştigat meciul din etapa a şasea din La Liga cu Racing Santander, scor 7-2. Pe o ploaie torenţială, elevii lui Hansi Flick s-au dezlănţuit şi la pauză conduceau cu 4-1. Totul putea să fie mult mai rău, ţinând cont că Lamine Yamal a ratat un penalty în ultimul minut al primei reprize.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Omul meciului a fost Raphinha, care a reuşit o dublă. Joao Cancelo, Gabriel Jesus şi Lamine Yamal şi-au trecut şi ei numele pe lista marcatorilor în meciul de miercuri seară.

Barcelona a câştigat primele 7 meciuri ale sezonului pentru prima oară în istoria sa

În urma acestui succes, Barcelona a ajuns la 6 victorii în primele 6 etape din La Liga. Mai mult, catalanii au debutat cu dreptul şi în UEFA Champions League, acolo unde au câştigat cu 5-1 partida de pe teren propriu cu Feyenoord.

O adevărată maşinărie de goluri, Barcelona a reuşit pentru prima oară în istoria sa să câştige primele 7 meciuri ale sezonului, potrivit marca.com. Până acum, recordul era de 6 victorii şi s-a întâmplat de 3 ori: în 1929/30, 1960/61 şi 2018/19.

De asemenea, pentru prima oară în istoria sa, Barcelona a marcat peste 30 de goluri în primele 7 meciuri disputate în toate competiţiile. Până acum, echipa lui Hansi Flick a înscris de nu mai puţin de 33 de ori.

Şi Raphinha are parte de un start fabulos de sezon. Autorul unui hat-trick miercuri seară, Raphinha a ajuns la 10 goluri în primele 7 meciuri, egalând performanţa lui Lionel Messi din sezonul 2012/13, când argentinianul a marcat acelaşi număr de goluri în 7 partide. La finalul sezonului respectiv, Messi a ajuns la 60 de reuşite.

Pentru catalani urmează acum meciul de sâmbătă seară de pe Ramon Sanchez Pizjuan, acolo unde va juca împotriva celor de la Sevilla ultimul meci dinaintea pauzei internaţionale. Barcelona va reveni pe Camp Nou abia pe 10 octombrie, atunci când va avea loc partida cu Getafe.