Carlo Ancelotti va fi judecat! Ce pedeapsă uriaşă riscă antrenorul lui Real Madrid, pentru frauda de un milion de euro

Publicat: 2 aprilie 2025, 10:56

Comentarii
Carlo Ancelotti va fi judecat! Ce pedeapsă uriaşă riscă antrenorul lui Real Madrid, pentru frauda de un milion de euro

Carlo Anceotti, în timpul unui meci / Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Tribunalul Provincial din Madrid îl va judeca miercuri pe antrenorul echipei de fotbal Real Madrid, Carlo Ancelotti, pentru o fraudă fiscală de peste un milion de euro.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Carlo Ancelotti riscă o pedeapsă uriaşă. Parchetul cere o sentinţă de patru ani şi nouă luni de închisoare.

Carlo Ancelotti va fi judecat

Mai exact, Ancelotti este acuzat că a fraudat trezoreria publică cu 1.062.079 de euro în anii fiscali 2014 (386.361 de euro) și 2015 (675.718 de euro) în prima sa perioadă ca antrenor al lui Real Madrid. Potrivit parchetului, datoria fiscală trebuia încasată de către Agenția Fiscală prin poprire, alături de o suprataxă de 243.593 de euro și încă 47.298 de euro ca dobânzi.

Pe lângă pedeapsa menționată mai sus, procurorul cere ca Ancelotti să plătească amenzi în valoare totală de 3.186.237 de euro.

Când a fost anunțată data procesului, antrenorul lui Real Madrid a declarat că are încredere „oarbă” în lege și justiție și că nu este îngrijorat.

Reclamă
Reclamă

Antrenorul italian este acuzat de două infracțiuni fiscale pentru că, în ciuda statutului său de rezident fiscal în Spania și a adresei sale în capitală, în declarațiile sale fiscale a raportat doar salariile primite de la Real Madrid și a omis veniturile din drepturile sale de imagine, pe care a pretins fictiv că le-a transferat altor entități.

Potrivit parchetului, în perioada iulie 2013 – octombrie 2015, antrenorul a locuit la Madrid, fiind sub contract cu Real Madrid până în luna mai 2015.

Ancelotti a primit 14.867.622 de euro de la Real Madrid numai din venituri din muncă și, prin urmare, a trebuit să plătească impozit pe venitul său universal în Spania în 2015. Totuși, conform procurorilor, ”pentru a evita plata impozitelor pe veniturile din drepturile de imagine pe care le-a primit de la club sau alte mărci pentru participarea la anumite evenimente, Ancelotti a canalizat colectarea acestor drepturi printr-o rețea complexă și confuză de trusturi și companii interpuse”.

Reclamă

Parchetul precizează că veniturile obținute din transferul drepturilor de imagine s-au ridicat la 1.249.590 de euro în 2014 și de 2.959.768 de euro în 2015, ”fără ca italianul Carlo Ancelotti sau entitățile implicate să fi plătit impozit pe aceste sume” și adaugă că tehnicianul a omis în declarațiile sale și dreptul de proprietate a două proprietăți situate în străinătate.

Carlo Ancelotti l-a certat pe teren pe Vinicius, în Real Madrid – Real Sociedad 4-4

Carlo Ancelotti l-a certat pe teren pe Vinicius, în timpul partidei dramatice dintre Real Madrid şi Real Sociedad, partidă încheiat cu scorul de 4-4, din semifinalele Cupei Spaniei. Antrenorul italian a oferit scene incredibile.

După meci, Carlo Ancelotti a fost întrebat despre scena surprinsă pe teren. Acesta a recunoscut că l-a „ameninţat” pe Vinicius că-l scoate de pe teren, dacă nu reacţionează. Italianul a transmis că după ce l-a certat pe acesta, brazilianul s-a implicat mai mult în jocul echipei.

„Da, am vrut să-l schimb. Şi de la acea conversaţie, Vini a dictat ritmul şi şi-a arătat calitatea, mai ales în prelungiri, unde era foarte important. A oferit două pase de gol”, a declarat Carlo Ancelotti, după ce Real Madrid s-a calificat în finala Cupei, conform marca.com.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va fi titular Daniel Bîrligea la Frosinone?
Loading ... Loading ...
Citește și:
0:02 28 aug.

FC Barcelona – Athletic Club 2-0. Victorie lejeră pentru campioana Spaniei

23:54

Steaua Roşie, umilinţă în Europa League! A fost eliminată după ce a câştigat cu 3-0 în tur

23:41

Rezultat șoc în Europa League: Ferencvaros a călcat-o în picioare pe Trabzonspor! Românul Corbu l-a eclipsat pe Salah

23:14

Seară istorică! Doar trei țări nu au avut niciodată o echipă în grupele unei competiții europene! Până acum

23:10

Carlos Mora a fost eliminat după Ararat Armenia – Universitatea Craiova 1-0! Scandal uriaş după eliminarea oltenilor

23:07

Cea mai dură reacție după eliminarea Craiovei din Europa League: „Suntem de râsul lumii! Vai de mama noastră”

1 Pe ce bani îl transferă Universitatea Cluj pe Jovo Lukic la FCSB 2 Adevărul spus de Mihai Neşu, după ce soţia lui l-a părăsit şi s-a recăsătorit cu un om de afaceri 3 UPDATECristiano Bergodi a transferat la Universitatea Cluj portar de 1,97 metri. Şi Juventus l-a avut pe listă 4 Gigi Becali trebuie să plătească 3 milioane de euro pentru înlocuitorul lui Daniel Bîrligea la FCSB 5 Jucătorul alungat de Gigi Becali, ofertă de 1,8 milioane de euro! O nouă ţeapă luată de patronul FCSB 6 Farul Constanţa, un nou transfer. L-au dat pe 500.000 de euro!
Citește și