Diego Simeone a fost sincer la finalul meciului pe care Atletico Madrid l-a câştigat cu Real Madrid, 2-1, şi a dat verdictul în privinţa luptei pentru primul loc din campionatul Spaniei, poziţie ocupată în acest moment de Barcelona.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Antrenorul formaţiei madrilene a fost impresionat de catalani şi de modul în care aceştia s-au exprimat în acest start de stagiune, remarcând totodată că ratarea transferului lui Julian Alvarez nu a lăsat un gol în atacul trupei blaugrana.

Diego Simeone îi laudă pe cei de la Barcelona şi dă verdictul

Tehnicianul argentinian a spus că fotbalul pe care formaţia de pe Camp Nou îl practică este unul incredibil şi a făcut o comparaţie cu ceea ce joacă celelalte formaţii din campionatul Spaniei. Diego Simeone este laudativ la adresa celor de la Barcelona, asta pentru că echipa catalană a reuşit să-l transforme pe Raphinha într-un număr 9 veritabil.

„Se pare că Barcelona joacă un alt sport, diferit faţă de cel pe care noi îl practicăm. Nu aveau un număr 9, acum a apărut Raphinha şi a marcat de 12 ori. Şi dacă nu mă înşel, Yamal a dat şi el 7 goluri. Te presează chiar şi pe stadionul tău, nu au frică să-şi asume riscuri şi să primească gol. Sunt cei mai buni acum”, a spus Diego Simeone, citat de Fabrizio Romano.

Barcelona, start de sezon remarcabil

Hansi Flick se află la al treilea său sezon pe banca Barcelonei, iar tehnicianul neamţ a reuşit să transforme formaţia catalană într-o maşinărie de fotbal. Primele 7 etape ale sezonului din La Liga au adus nu mai puţin de 31 de goluri marcate şi doar 7 primite, iar punctajul este unul maxim pentru trupa de pe Camp Nou.

Marele duel cu Real Madrid se va disputa pe 25 octombrie, însă rivala din capitală a pierdut deja având în lupta pentru titlu, având doar 15 puncte din primele 7 meciuri jucate, fiind învinsă şi de Real Betis, şi de Atletico Madrid.