Julian Alvarez, absent de la antrenamentul lui Atletico Madrid! Motivul pentru care argentinianul a rămas acasă
Julian Alvarez a devenit personajul negativ la Atletico Madrid. Huiduit copios la meciul de pe teren propriu cu Villarreal de întreg Metropolitano, argentinianul se află într-o situaţie extrem de complicată. După ce a forţat transferul la Barcelona, iar clubul a rămas ferm pe poziţii, cerând cele 500 de milioane de euro din clauza sa, Alvarez pare că nu mai are viaţă la echipa antrenată de Diego Simeone.
După scenele incredibile din weekend, când a fost huiduit de întreg stadionul în timpul meciului şi trimis la vestiare la finalul partidei chiar de către club, în timp ce colegii săi salutau publicul, tocmai pentru ca lucrurile să nu degenereze, Julian Alvarez nu a fost prezent la antrenamentul de miercuri al formaţiei madrilene.
Julian Alvarez, absent de la antrenamentul lui Atletico Madrid
Potrivit mundodeportivo.com, Alvarez nici măcar nu a făcut drumul până la baza de antrenament a lui Atletico, asta în condiţiile în care alţi jucători care nu s-au putut antrena din diverse motive au fost prezenţi. În ceea ce îl priveşte pe Alvarez, el a avut o noapte dificilă şi nu s-a simţit bine, potrivit surselor spaniolilor.
Au mai rămas doar câteva zile până la încheierea perioadei de transferuri, iar situaţia argentinianului rămâne complicată. Alvarez încearcă în continuare să forţeze o mutare, iar Atletico încearcă să scape de el, dar să obţină şi suma de transfer dorită. Chiar şi în aceste condiţii, Barcelona nu este o opţiune, iar madrilenii refuză orice contact cu catalanii. Mai mult, au făcut şi o plângere împotriva Barcelonei la federaţia spaniolă pentru modul în care Joan Laporta şi oamenii săi au gestionat negocierile cu un jucător aflat sub contract.
Astfel, marea speranţă a lui Atletico Madrid ca toată această telenovelă să se încheie este Arsenal, însă Alvarez este tentat doar de Barcelona. Campioana din Premier League are câteva zile la dispoziţie până la încheierea perioadei de transferuri să se hotărască dacă va plăti sau nu suma cerută de echipa lui Diego Simeone. Este vorba de 150 de milioane de euro.
În caz contrar, Julian Alvarez va rămâne la Atletico Madrid. El mai are contract cu formaţia de pe Metropolitano până în 2030, iar clauza de reziliere rămâne 500 de milioane de euro.