Kylian Mbappe a fost autorul unei duble în victoria lui Real Madrid de pe teren propriu cu Leganes, scor 3-2. Oamenii lui Carlo Ancelotti au avut emoţii în meciul de pe Santiago Bernabeu, fiind conduşi la pauză de echipa de pe locul 18 din La Liga.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Totul s-a terminat cu bine pentru madrileni, care au egalat-o pe Barcelona la puncte. Cu toate acestea, catalanii au şansa de a se desprinde din nou, în cazul unei victorii duminică seară, în meciul cu Girona.

Kylian Mbappe l-a egalat pe Cristiano Ronaldo, după dubla din Real Madrid – Leganes 3-2

Meciul contra celor de la Leganes va rămâne întipărit în mintea lui Kylian Mbappe. După dubla de sâmbătă seară, francezul a ajuns la 33 de goluri în acest sezon din La Liga.

Performanţa lui Mbappe este cu atât mai impresionantă, în condiţiile în care el l-a egalat deja pe Cristiano Ronaldo, care marcase 33 de goluri în primul său sezon la Real Madrid. Asta în condiţiile în care francezul a reuşit acest lucru la finalul lunii mai, când madrilenii mai au de disputat alte 9 partide în La Liga.

Mai mult, golul al doilea este unul special pentru Kylian Mbappe şi pentru că a marcat din lovitură liberă, ajutat şi de Fran Garcia. Acesta este primul gol din lovitură liberă marcat de Mbappe în cariera sa.

Real Madrid – Leganes 3-2

Madrilenii au deschis scorul în minutul 32, atunci când Kylian Mbappe a transformat o lovitură de la 11 metri. Penalty-ul a fost însă contestat vehement de jucătorii lui Leganes, iar Gonzalez Fuertes, expertul contactat de marca.com, consideră că Arda Guler a căzut mult prea uşor în careu pentru a se acorda lovitură de pedeapsă.

Replica celor de la Leganes a venit imediat. Un minut mai târziu, Garcia a restabilit egalitatea, după care Raba a redus întreg Santiago Bernabeu la tăcere, când a înscris pentru 2-1 în minutul 41.

Formaţia de pe locul 18 din La Liga nu a rezistat, iar în minutul 47, Jude Bellingham a restabilit egalitatea, după o fază în care jucătorii lui Carlo Ancelotti au avut o doză de noroc.

În minutul 76, Kylian Mbappe a dus scorul la 3-2, după ce a marcat un gol superb, din lovitură liberă, fără vreo şansă pentru portarul celor de la Leganes.

Jucătorii lui Real Madrid aşteaptă acum rezultatul de duminică, din Barcelona – Girona, după care îşi vor îndrepta atenţia către returul din semifinalele Cupei Spaniei. Real Sociedad vine pe Bernabeu, după ce madrilenii au câştigat partida tur cu 1-0.