Rodri nu a mai semnat cu Real Madrid, după intervenţia Barcelonei, dar nici catalanii nu au reuşit până acum să rezolve transferul Balonului de Aur din 2024. Negocierile cu reprezentanţii lui Manchester City sunt în continuare în derulare, iar „cetăţenii” par să nu lase deloc din preţ.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

După o primă ofertă refuzată deja de formaţia de pe Etihad, catalanii au fost nevoiţi să reevalueze situaţia şi să îşi încerce din nou norocul.

Negocieri intense pentru Rodri între Barcelona şi Manchester City

Potrivit lui Fabrizio Romano, Barcelona a trimis o ofertă de 60 de milioane de euro plus bonusuri de performanţă. Asta în condiţiile în care Manchester City i-a stabilit preţul lui Rodri la 80 de milioane de euro, însă Barcelona rămâne încrezătoare că va ajunge la o înţelegere cu „cetăţenii”.

Acelaşi jurnalist italian susţine că soluţia este ca suma de transfer să fie între 60 şi 80 de milioane de euro, însă bonusurile de performanţă vor cântări enorm în ceea ce priveşte decizia celor de la Manchester City.

Enzo Maresca, despre transferul lui Rodri la Barcelona: „Va fi la Manchester vineri”

După meciul amical pe care Manchester City l-a disputat contra celor de la Atletico Madrid, jurnaliştii spanioli nu au ratat ocazia de a-l lua la întrebări pe Enzo Maresca, noul antrenor al lui Manchester City.

În continuare aflat în vacanţă, după titlul mondial cucerit vara asta cu Spania, Rodri mai are câteva zile libere. Atunci când a fost întrebat despre transferul la Barcelona, Maresca a avut un mesaj clar pentru spanioli, potrivit marca.com: „El va fi la Manchester vineri”.