Gigi Becali a făcut o ofertă de 500.000 de euro pentru Meriton Korenica, dar Neluţu Varga cere de trei ori mai mult pentru a-l lăsa pe mijlocaşul de 29 de ani să ajungă la rivala FCSB.
Pe fir a intrat şi Universitatea Craiova, care ar fi plusat până la 700.000 de euro. Becali a anunţat că nu vrea să liciteze cu Mihai Rotaru pentru kosovarul cotat la 3 milioane de euro. Finanţatorul roş-albaştrilor nu se gândeşte nici măcar la varianta de a plăti un milion de euro.
Gigi Becali nu licitează pentru Meriton Korenica
„Eu am făcut o ofertă de 500.000 de euro și atât. Eu nici nu știam că-l vrea Rotaru. Să-l ia el, atunci. Eu nu fac licitații. Dacă vreau, iau. Ce, sunt idiot? Unii încearcă să facă licitație între mine și Rotaru. Eu nu fac! Nu dau peste Rotaru. Să-l ia Rotaru.
Varga a zis că are din America vreo 800.000 de euro. Eu nu dau 800.000 de euro. Și că are oferă de 700.000 de euro de la Craiova. Să-l dea la Craiova atunci! Eu am dat mai puțin decât Rotaru. Nu fac licitație.
Un milion nu dau! Doamne ferește! Ce, am băut gaz? Cum să dau un milion de euro pe Korenica? Pe mine nu mă păcălesc. Eu am bani, dar la mine nu există licitație”, a spus Becali, citat de gsp.ro.
FCSB l-a mai dorit pe Meriton Korenica în această vară, dar nu l-a putut aduce în Capitală pe jucătorul cu 25 de goluri şi 10 pase decisive adunate pentru CFR.
Clubul din Gruia îl aducea pe Meriton Korenica în 2024, de la Manisa, pentru 400.000 de euro.
- Dinamoviştii rămân cu picioarele pe pământ, după victoria cu Csikszereda. Reacţii categorice: „E doar un început”
- Nuno Campos, sigur pe el după victoria clară cu Csikszereda: „Am avut meciul în mână tot timpul”
- Csikszereda – Dinamo 1-3. Liderul se desprinde în fruntea Ligii 1
- Aşteptat să revină la FCSB, jucătorul a primit vestea: a fost convocat la naţională. Anunţ oficial
- Grecii îl așteaptă pe Octavian Popescu! Cum l-a descris presa elenă pe fotbalistul care vine de la FCSB
































