Sorin Cârţu (70 de ani) a susţinut că a primit un mesaj de la „o persoană foarte avizată”, potrivit căruia Nicolae Stanciu (33 de ani) ar fi semnat cu U Cluj.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mijlocaşul naţionalei era dorit, pe lângă U Cluj, de FCSB şi Universitatea Craiova.

Sorin Cârţu: „Nicolae Stanciu a semnat cu U Cluj”

„Am primit un mesaj de la o persoană foarte avizată și mi-a zis că Stanciu deja a semnat cu U Cluj, așa că ce să comentez? Nici nu poți să spui ceva de jucător atât timp cât nu e al tău. E o persoană avizată, nu e ceva așa, să vorbească după ureche. E susținător al Craiovei, dar are conexiuni foarte bune în lumea politică.

Eu aș mai fi jucat acolo pe bani mulți, că nu primește la U Cluj banii de acolo. Dar poate i-a ajuns și lui. E în zona lui, pe acolo. El e din Alba Iulia, ce îmi e Cluj, ce îmi e Alba Iulia. Alegerea lui e și o alegere sentimentală. Ai 30 și ceva de ani, mai vrei și pe acasă. Dacă au fost discuții despre el la Craiova, înseamnă că au vorbit antrenorul, directorul sportiv, conducerea despre el. E un bun fotbalist”, a spus Sorin Cârţu pentru primasport.ro.

Gigi Becali (68 de ani) reacţiona şi el după ce a aflat că Stanciu ar merge la U Cluj, în condiţiile în care şi el îl dorea la FCSB.

„Dacă a bătut palma cu U Cluj, să fie sănătos. Mie îmi place de Stanciu. E un băiat cuminte, îmi plac declaraţiile lui, am luat bani mulţi cu el. Am câştigat bani din calificări, am luat 10.000.000 de euro cu el. Eu nu cred că a semnat cu U Cluj. A spus că mă sună. I-o fi dat ăia un apartament, ceva. Să fie sănătos, şi el, şi Clujul!”, declara Gigi Becali pentru fanatik.ro.

Nicolae Stanciu e în lotul României pentru partidele din Liga Naţiunilor. A jucat 65 de minute în meciul România – Bosnia 2-4, fiind şi căpitanul tricolorilor la acest meci.

Stanciu e în mare formă în China, în acest sezon. A marcat 9 goluri şi a oferit 4 pase decisive în 23 de meciuri în campionat. A reuşit 2 goluri în 2 meciuri şi în Cupa Chinei.