Adrian Mutu a oferit declaraţii despre Octavian Popescu. Mijlocaşul a fost împrumutat de FCSB la Levadiakos, pe finalul perioadei de mercato de vară.
Octavian Popescu s-a aflat în centrul unei situaţii şocante, după ce ar fi consumat gaz ilariant. El ar fi ajuns chiar la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. dr. Alexandru Obregia” pentru examinare, după consumul gazului care produce efecte euforice de scurtă durată.
Adrian Mutu a numit marea problemă a lui Octavian Popescu
Adrian Mutu a vorbit despre Octavian Popescu, pe care l-a descris ca fiind un jucător talentat. Cu toate acestea, „Briliantul” crede că marea problemă a jucătorului este că nu s-a dezvoltat, pe plan fotbalistic, după un început promiţător de carieră.
„Eu îmi aduc aminte că la 18 ani l-am luat la U21 și chiar e un jucător talentat. Problema lui e că nu a crescut„, a declarat Adrian Mutu, despre Octavian Popescu, conform digisport.ro.
Octavian Popescu, cotat la 600.000 de euro, va fi antrenat la Levadiakos de foştii antrenori de la FCSB, Elias Charalambous şi Mihai Pintilii. El ar putea debuta la noua echipă în meciul din runda următoare, cu Olympiacos, din etapa a cincea a campionatului din Grecia.
Gigi Becali a dezvăluit că i-a prelungit contractul pentru încă un sezon lui Octavian Popescu, înainte să-l cedeze la Levadiakos.
„Poate fi un pariu câștigător. De ce cred în asta? Pentru că eu l-am botezat. În ziua în care l-am botezat a marcat gol. De ce să-l păstrez? E adevărat, că mai mult pentru anturaj l-am dat. L-am împrumutat, i-am prelungit cu încă un an contractul cu Octavian, chiar dacă l-am dat la Levadiakos. E pariul meu!”, a spus Gigi Becali, conform sursei citate anterior.
- Gigi Becali a anunţat motivul pentru care Mirel Rădoi nu-i răspunde: „El aşa face. L-am sunat ca naş”
- Gigi Becali a spus condiţiile ca Edi Iordănescu să vină la FCSB, după care a ofertat un alt antrenor în direct
- Gigi Becali a anunţat ce urmează pentru Denis Drăguş, la derby-ul cu Universitatea Craiova: „S-a văzut calitatea”
- Mihai Stoica, prima reacţie după ce Octavian Popescu ar fi consumat gaz ilariant: „Era cel mai cuminte fotbalist”
- Gigi Becali, reacţie categorică după ce Marius Şumudică le-a cerut scuze fanilor de la FCSB. Anunţ despre următorul antrenor































