Adrian Mutu a avut un discurs dur la adresa lui Octavian Popescu, după ce jucătorul celor de la FCSB s-a plâns la finalul meciului cu FC Botoșani de minutele puține primite. Imediat după fluierul final, el a ieșit înjurând de pe teren, la scurt timp după ce a pasat decisiv la golul lui Bîrligea care a adus victoria.
Apoi, la interviuri, el nu s-a ferit să își arate nemulțumirea de faptul că nu este titular la FCSB, fiind de părere că merită acest lucru.
Adrian Mutu l-a pus la zid pe Octavian Popescu: „Ce ar fi să înceapă toți să înjure așa?”
Mutu nu l-a menajat pe Popescu și este de părere că cei de la FCSB trebuie să facă ceva în privința comportamentului acestuia. De asemenea, „Briliantul” este de părere că Octavian Popescu ar fi trebuit să tacă după acest meci, mai ales că și-a ajutat echipa să câștige, în loc să pună presiune suplimentară pe umerii săi:
„El este mare fotbalist, dar nu-l ajută mintea. Această gândire a lui… de ce trebuie să dai acele declarații? Dacă intri ca aseară, se simt oamenii prost să nu te bage. Dacă ai zis așa și joci prost, vine Gigi și te bate cu parul pe spate. Ce ar trebui să facă Gigi că el nu s-a văzut în campionat în ultimii doi ani?
El este un jucător cu un talent incredibil, dar comportamentul ăsta… trebuie luat de urechi de MM. El ce face? Ai o realizare, niște minute foarte bune. El a făcut un lucru bun, iar în loc să continui ceea ce faci și să taci din gură, tu pui presiune. El pune presiune pe el. Acum Gigi zice ‘hai, mă, joacă!’, iar dacă tu nu joci bine, ce faci? (n.r. despre înjurăturile de la final) Băi, nu mai trăiești în 1970. Ce ar fi să înceapă toți să înjure așa?”, a declarat Adrian Mutu, potrivit digisport.ro.
- Două reveniri anunţate la FCSB. Mihai Stoica a oferit toate detaliile: „Cu certitudine”
- Adrian Mutu: „Acceptasem să merg la CFR Cluj”. Motivul pentru care totul a picat: „Soţia mi-a spus asta”
- Mihai Stoica a spus totul despre varianta Dan Petrescu la FCSB: „Hai, mă, ajută-ne și tu”
- Încă o lovitură pentru Marius Şumudică la CFR Cluj. Jucătorul care a decis să plece din Gruia
- Al 10-lea transfer al verii, oficializat la Rapid. Întăriri de la Genoa pentru Daniel Pancu


































