Jandarmeria Bucureşti a anunţat că, în urma încălcării prevederilor legale în vigoare, jandarmii au aplicat 27 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 106.600 de lei, cu ocazia meciului Dinamo – Universitatea Craiova, scor 0-2, din etapa a cincea a play-off-ului Ligii 1.
Partida s-a disputat pe Arena Naţională. Ştefan Baiaram şi Alexandru Mitriţă au marcat cele două goluri ale oltenilor.
Amenzi uriaşe şi interdicţii pe stadion, după Dinamo – Universitatea Craiova 0-2
Dintre amenzile acordate, două sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 100.000 de lei, au fost aplicate organizatorului evenimentului sportiv, pentru nerespectarea obligaţiilor ce îi revin.
Totodată, au fost aplicate şapte sancţiuni complementare privind interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă de şase luni sau un an.
În continuare, se fac verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare, a precizat Jandarmeria..
Universitatea Craiova a întrecut luni seara, în deplasare, scor 2-0, gruparea bucureşteană Dinamo, în ultimul meci al etapei a cincea din play-off-ul Ligii 1.
În clasamentul play-off-ului conduce FCSB, cu 39 de puncte, urmată de CS Universitatea Craiova – cu 36 de puncte şi CFR Cluj – 34 de puncte. Dinamo este pe locul 5, cu 29 de puncte.
Universitatea Craiova, succes fără emoţii cu Dinamo
Craivenii şi-au anunţat intenţiile ofensive încă din primele minute, odată cu şutul lui Mekvabishvili din minutul 5, resins în bară de Golubovic. Safira şi-a încercat şi el şansa, în minutul 38, în timp ce Dinamo a replicat doar prin şutul lui Perica, din minutul 44.
După pauză au venit şi golurile. Baiaram a înscris cu o lovitură de cap, din centrarea lui Bancu, în minutul 53, deschizând scorul, iar Mitriţă l-a majorat zece minute mai târziu, cu un şut din marginea careului.
Gazdele au avut o pcazie mare în minutul 61, când Popescu a respins incredibil la şutul lui Alexandru Pop, însă Dinamo nu a putut înscrie şi, în cele din urmă, oltenii s-au impus cu 2-0.
- „N-am înţeles nimic” Neluţu Sabău şi-a taxat jucătorii după FC Argeş – Farul 1-1!
- Răspunsul lui Mihai Stoica la întrebarea dacă e invidios pe Craiova fiindcă s-a calificat într-o grupă europeană!
- FC Argeș – Farul 1-1. Remiză spectaculoasă la Mioveni
- OFICIAL | Atanas Trică a semnat! Unde va evolua atacantul dorit de Dinamo
- Mai vine Denis Drăguș la FCSB? Strategia românului pentru a încasa dintr-un foc 4 milioane de euro: „Nu vrea așa”
































