Închide meniul

Andrei Nicolescu, dezvăluiri în cazul lui Josue Homawoo. Ce se întâmplă cu fundaşul de la Dinamo: „Îi dezinformează pe fanii noştri”

Alexandra Costea Publicat: 17 ianuarie 2025, 11:31

Comentarii
Andrei Nicolescu, dezvăluiri în cazul lui Josue Homawoo. Ce se întâmplă cu fundaşul de la Dinamo: Îi dezinformează pe fanii noştri”

Josue Homawoo, în timpul unui meci - Profimedia

Andrei Nicolescu iese la atac în cazul lui Jose Homawoo şi îi cere lui Ion Marin să nu mai dezinformeze dinamoviştii. Fundașul în vârstă de 27 de ani a intrat în ultimele șase luni de contract, iar viitorul său la echipa bucureșteană rămâne sub semnul întrebării. Fotbalistul togolez a lipsit de la ultimul amical din Antalya.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Preşedintele roş-albilor nu l-a menajat deloc pe Ion Marin şi a dezvăluit care este, de fapt, situația lui Homawoo în Ştefan cel Mare.

Andrei Nicolescu, reacţie dură la adresa lui Ion Marin

Contractul fundașului togolez expiră pe data de 30 iunie 2025, iar Andrei Nicolescu a dezvăluit că acesta a primit o ofertă din Turcia, de la Gaziantep. Mai mult, oficialul dinamovist a explicat situația jucătorului african, după ce acesta a lipsit de la ultimul meci din stagiul de pregătire din Antalya. Acesta a avut un mesaj ferm la adresa lui Ion Marin, rugându-l să nu mai dezinformeze în ceea ce-i privește pe fotbaliști.

„În primul rând îi transmit domnului Ion Marin să nu mai rostogolească lucruri neadevărate în spațiul public din România. Domnul Marin e un formator de opinie în rândul dinamoviștilor, dar, cu tot respectul, nu este deloc informat în ceea ce privește cazul Homawoo și, practic, îi dezinformează pe fanii noştri.

Îl rog să nu mai arunce în public lucruri pe care nu le cunoaște, pentru că situația lui Homawoo e cu totul alta. Clubul Dinamo își va respecta întotdeauna jucătorii! De la asta plecăm, aceasta este filozofia noastră pentru tot ceea ce încercăm să facem aici, iar în această filozofie se încadrează și Homawoo, chiar dacă a intrat în ultimele 6 luni de contract”, a declarat Andrei Nicolescu, potrivit fanatik.ro.

Reclamă
Reclamă

Care este situaţia lui Joseu Homawoo la Dinamo

Mai mult, oficialul din “haită” a explicat adevăratul motiv pentru care africanul a lipsit din ultimul amical din Turcia, cu Novi Pazar (1-1). Se pare că acesta ar fi acuzat probleme medicale, care nu i-au permis să evolueze.

„Situația lui Homawoo stă în felul următor. Este un fotbalist pe care noi ne vom baza până în vară, fiindcă clubul Dinamo e profesionist din toate punctele de vedere.

Înaintea ultimului amical din Antalya, Homawoo a venit la noi și ne-a spus că are ofertă din Turcia de la Gaziantep. I-am zis “foarte bine”, că stăm de vorbă și o să facem în așa fel încât lucrurile să fie făcute profesionist.

Reclamă

El a fost anunțat titular, deci noi n-am avut nicio problemă că a venit și ne-a spus că are ofertă de la Gaziantep. Antrenorul Kopic l-a pus titular, dar la încălzire a spus că are o problemă la inghinali și că îl doare. A fost înlocuit și de aceea n-a jucat în ultimul amical.

Apoi, noi am făcut niște teste, pe care le-am continuat și în România, tot ce se face în astfel de situații și n-am descoperit niciun fel de problemă majoră, niciun fel de accidentare în ceea ce îl privește pe Homawoo”, a clarificat oficialul.

Africanul ar putea fi titular în primul duel din 2025

Totodată, Andrei Nicolescu a mărturisit că Homawoo ar putea fi titular în primul meci oficial al anului, împotriva Universității Craiova. Partida din etapa cu numărul 22 din Liga 1 va avea loc duminică, 19 ianuarie, de la ora 20:30.

„Nu știu dacă Homawoo va fi titular cu Craiova, noi sperăm că da. Asta depinde doar de Homawoo! Dar toți trebuie să înțeleagă că Dinamo se va comporta întotdeauna cu respect față de jucătorii săi indiferent de perioada contractuală, însă așteptăm exact aceeaşi atitudine și din partea lor. Şi Milanov, şi Selmani sunt în aceeaşi situaţie şi nu avem nicio problemă cu ei.

Acesta este adevărul despre cazul Homawoo. Am vrut să clarific toate aceste aspecte pentru că am văzut multe speculații care ne fac rău înaintea reluării campionatului, cu un meci atât de important cum este cel cu Universitatea Craiova”, a adăugat Nicolescu, conform sursei citate.

Josue Homawoo a ajuns la formația din Ștefan cel Mare în vara lui 2023, din postura de jucător liber de contract după despărțirea de Red Star. Fundașul a bifat 49 de apariții în tricoul “câinilor”, reușind să marcheze un gol. Mai mult, acesta şi-a trecut în cont şi două pase decisive. Africanul este cotat pe piața transferurilor la 800.000 de euro, potrivit site-urilor de specialitate.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Se va califica Inter în optimile Ligii Campionilor, după 1-3 în tur cu Bodo/Glimt?
Loading ... Loading ...
Citește și:
10:21
SUA, al treilea aur olimpic la hochei feminin! Victorie în prelungiri după finala dramatică cu Canada
10:15
VideoCătălin Ghigea şi Antal Putinică au prefaţat anul 2026 pentru Mercedes: “Este întrebarea sezonului”
9:59
Ce au scris nemţii despre Julia Sauter, după locul 17 obţinut pentru România la Jocurile Olimpice: “Satisfăcător”
9:35
EXCLUSIVToate detaliile despre situaţia lui Florin Tănase! Când revine la FCSB în lupta infernală pentru play-off
9:00
LIVE VIDEOUltima zi de teste din Bahrain e ACUM! Kimi Antonelli a fost cel mai rapid pilot joi
8:54
Julia Sauter le-a dezvăluit celor de la Golden Skate realitatea cruntă, la 15 ani după ce a ales România
1 Florin Bratu, antrenor în Liga 1! Cu ce echipă este în negocieri avansate 2 Reacţia lui Meme Stoica după ce Florin Prunea l-a făcut “agarici” 3 Ce i s-a transmis în cască lui Radu Petrescu, înainte de gafa din Petrolul – FC Argeş 2-1 4 Julia Sauter, prima reacţie după ce a făcut istorie pentru România: “Wow, sinceră să fiu, nu m-am gândit niciodată la așa ceva” 5 Julia Sauter a intrat în istoria României la Jocurile Olimpice. Cea mai bună clasare la patinaj artistic feminin 6 Motivul real pentru care Mirel Rădoi s-a despărţit de Universitatea Craiova. S-a aflat abia acum
Citește și