Conducerea celor de la CFR Cluj a făcut anunţul despre transferul lui Louis Munteanu la Genoa. Cristi Balaj a dat cărţile pe faţă şi a dezvăluit că nu au existat discuţii concrete în vederea plecării atacantului din Gruia, ci doar “tatonări”.
Louis Munteanu este golgheterul Ligii 1 şi Dan Şucu a pus ochii pe el. Acesta vrea să-l transfere la Genoa şi e dispus să achite suma de şapte milioane de euro în schimbul lui, sumă refuzată de Neluţu Varga.
Anunţul conducerii de la CFR Cluj despre transferul lui Louis Munteanu la Genoa
Cristi Balaj a oferit şi el declaraţii despre Louis Munteanu. Preşedintele clujenilor a avut doar cuvinte de laudă la adresa atacantului şi a transmis că un eventual transfer în Serie A va depinde doar de evoluţiile sale.
Balaj a transmis, totodată, că pentru moment nu se poartă negocieri în vederea plecării lui Munteanu de la CFR Cluj, mărturisind că a purtat o discuţie şi cu atacantul român. Oficialul clujenilor a dezvăluit că atacantul este pe deplin conştient că vor exista zvonuri tot timpul cu privire la viitorul lui.
“Noi atunci când apar discuții nefiind perioada de transferuri, sunt doar tatonări. Noi apreciem orice interes care există pentru un jucător de la CFR Cluj. Acum e perioadă importantă a campionatului și jucătorii trebuie să fie concentrați la antrenamente și la ceea ce fac la meciurile oficiale.
Un eventual transfer depinde de evoluțiile lor și nicidecum de discuțiile care apar în mass-media și care pot să încurce în acest moment. Am discutat cu Louis, este conștient, a și zâmbit. Zice: ‘Sunt conștient că apar astfel de lucruri în presă și nu e nicio problemă.
Mă bucur că a zâmbit așa. Am văzut cum se pregătește și e un Louis Munteanu care participă și la faza defensivă, recuperează mingi, câștigă dueluri la cap și prin felul lui de a se pregăti oarecum a devenit un jucător care a înscris atâtea goluri și datorită felului în care se pregătește”, a declarat Cristi Balaj, conform fanatik.ro, despre Louis Munteanu.
Neluţu Varga nu îl lasă pe Louis Munteanu să plece la Genoa pe 7 milioane de euro
Neluţu Varga a avut un mesaj pentru Dan Şucu, după vestea că Genoa ar oferi 7 milioane de euro pentru Louis Munteanu.
„Am văzut și eu știrea care a apărut în Italia despre faptul că Genoa l-ar vrea pe Louis Munteanu. Pot să-i transmit prietenului meu Dan Șucu că Louis nu pleacă de la CFR Cluj fără minim 15 milioane de euro plus procente!
Deci, dacă vrea să-l ia pe Louis Munteanu cu 7 milioane de euro la Genoa, poate să uite de ofertă! Ca să glumesc cu el, să-și ia semințe de banii ăștia, pentru că Louis Munteanu este mult, mult mai scump”, a declarat Neluțu Varga, potrivit fanatik.ro.
Puteți urmări știrile AS.ro și pe Google News. 📰
Înapoi la Homepage- Dinamo a venit cu explicaţii, după ce noua siglă a fost criticată: “V-am simţit revolta şi vă ascultăm”
- Ședință de urgență la CFR Cluj! Noul oficial din Gruia, alături de Neluțu Varga la discuția decisivă
- “Plec cu el să căutăm jucători” Anunţul lui Mihai Stoica despre antrenorul care a luat două titluri la rând cu FCSB!
- Talpan, mesaj pentru suporterii Stelei, după ce Gigi Becali a susţinut că l-a învins în instanţă: “Îi asigur”
- Adrian Mutu, şocat de ce a putut spune Giovanni Becali: “Nu cred! Înseamnă că a îmbătrânit şi el”


































