Aşteptat să revină la FCSB, jucătorul a primit vestea: a fost convocat la naţională. Anunţ oficial
Aşteptat să revină pe teren la FCSB, Dylan Batubinsika (30 de ani) a fost convocat la naţionala statului RD Congo. Fundaşul central al roş-albaştrilor va pleca în ţara africană la finalul acestei luni.
RD Congo a publicat lista convoncărilor pentru cele două meciuri din preliminariile Cupei Africii, cu Guineea Ecuatorială şi Zimbabwe, de pe 24, respectiv 28 septembrie.
Dylan Batubinsika, aşteptat să revină pe teren la FCSB, a fost convocat în naţionala statului RD Congo
Dylan Batubinsika se regăseşte pe lista publicată de naţionala africană pe site-ul oficial. Astfel, stopperul de 30 de ani al FCSB-ului va călători în RD Congo, în pauza competiţională de la finalul acestei luni.
Dylan Batubinsika a fost transferat în vară de FCSB. El a semnat cu roş-albaştrii din postura de jucător liber de contract, după ce s-a despărţit de formaţia din Grecia, AE Larisa.
Dylan Batubinsika a ratat ultimele două meciuri ale FCSB-ului, derby-ul cu Dinamo din Liga 1 şi confruntarea cu FC Argeş din prima etapă a grupelor Cupei României. Fundaşul a fost trimis la Belgrad de Mihai Stoica, la Marijana Kovacevic, pentru a-şi trata mai repede accidentarea suferită.
Stopperul congolez e aşteptat să fie apt pentru partida cu Petrolul, din etapa a noua din Liga 1. În total, el a bifat cinci meciuri ca titular pentru FCSB, cu Farul, Botoşani, Sepsi, CFR Cluj şi UTA.
La echipa naţională, Dylan Batubinsika a bifat 15 meciuri, reuşind să marcheze un gol într-un meci cu Ethiopia, din preliminariile Cupei Africii, în 2024.