Dinamo a dat lovitura cu Nuno Campos. Venit în vară la conducerea câinilor, tehnicianul are un parcurs remarcabil în Liga 1. Chiar dacă a început cu o înfrângere pe terenul celor de la Petrolul, Dinamo a făcut senzație apoi. După 13 etape, se află pe primul loc, cu un avans de un punct față de locul secund.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Chiar dacă toată lume a lăudat jocul celor de la Dinamo, Florin Bratu îi atrage atenția lui Nuno Campos.

Florin Bratu, avertisment pentru Nuno Campos

Florin Bratu a spus clar. Echipa pregătită de către Nuno Campos se poate impune în această ediție din Liga 1, dar are nevoie de 3-4 jucători noi în fereastra de mercato din iarnă. ”(n.r. Crezi că va câștiga Dinamo campionatul?) Da, eu îmi doresc. Are un parcurs foarte bun. Are parcurs de campioană. Și în momentele în care nu joacă atât de bine sau are o zi puțin mai bună, echipa câștigă puncte. Lucrul ăsta e important. Dar, cred că în această iarnă, Dinamo trebuie să mai aducă 3-4 jucători.

Eu așa cred. Dinamo încă nu are o bancă solidă, pe anumite poziții. În momentul de față, cea mai bună soluție de pe bancă este Tarbă, ceea ce este cam puțin. De ce? La Dinamo vor veni accidentări, vor veni cartonașe, vor veni multe situații neprevăzute. E cam puțin să stai doar în 13-14 jucători”, a declarat Florin Bratu, conform digisport.ro.

Nuno Campos a fost mulţumit de victoria lui Dinamo cu Chindia Târgovişte

Nuno Campos a fost întrebat care sunt problemele medicale ale lui Oliver Hintsa, cel care a ieşit şchiopătând de pe teren, iar tehnicianul lusitan nu a părut îngrijat şi a spus că nu crede că e ceva grav.

„Am făcut un meci bun, puteam să mai înscriem. Suntem mulţumiţi. Mă bucur pentru Diogo Pinto, dar şi pentru ceilalţi, împreună putem să reuşim lucrurile pe care ni le propunem. E îmbucurător când jucătorii au reuşite la nivel individual. Mereu a bine să ai variante, să fie concurenţă, când jucătorii se prezintă astfel. Am spus înainte de meci că fotbaliştii ne-au arătat valoarea, toată lumea o să primească şansa de a arăta.

Acum trebuie să ne gândim la următorul meci, cu UTA, după care o să avem timp să privim, pe viitor, la meciul cu Universitatea Craiova din Cupă. (n.r. dacă Oliver Hintsa e accidentat grav) Nu ştiu care situaţia, nu a părut ceva serios, o să vedem”, a declarat Nuno Campos.