Basarab Panduru a numit cei mai buni trei jucători din Liga 1, la jumătatea sezonului regulat, dar şi cei mai buni antrenori. Este vorba despre doi fotbalişti de la Universitatea Craiova şi unul de la Dinamo, echipe care luptă pentru titlu în acest sezon.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Alexandru Cicâldău, Danny Armstrong şi Nicuşor Bancu sunt jucătorii aleşi de Panduru. Fostul internaţional a recunoscut că îi este dificil să numească cel mai bun jucător din acest tur de campionat.

Basarab Panduru a numit cei mai buni 3 jucători din Liga 1: „Cicâldău, Armstrong şi Bancu”

„Întotdeauna mi-au plăcut Cicâldău, Armstrong, Bancu. Și Cicâldău mi se pare că face un sezon bun. Și Bancu, chiar și Armstrong, asta spun. Eu pe ăștia trei, nu știu pe care să-l aleg.

Ce să zic? Ăștia trei merită. Îmi place de toți, n-aș fi corect față de Armstrong dacă îl pun pe Cicâldău”, a declarat Basarab Panduru, la Prima Sport.

În ceea ce priveşte antrenorii, portughezii fac legea în Liga 1. Nuno Campos de la Dinamo, Filipe Coelho de la Universitatea Craiova şi Ricardo Sousa de la Petrolul au fost alegerile lui Panduru. În privinţa antrenorului „lupilor galbeni”, Panduru a spus că acesta este revelaţia acestui tur de campionat.

„Nuno Campos și Coelho, aleg doi. De Ricardo Sousa, antrenorul Petrolului, nu vorbim nimic? Și el este surpriza”, a mai spus Panduru.

După primele 15 etape ale acestui sezon, Universitatea Craiova şi Dinamo se află pe primele două locuri, la egalitate de puncte, ambele cu câte 33, urmate de Rapid, cu 31 de puncte. Petrolul Ploieşti, formaţia de pe locul 4, are 31 de puncte.

Ultima etapă din retur şi ultima dinaintea pauzei internaţionale nu a fost una reuşită pentru echipele din fruntea clasamentului. Universitatea Craiova şi Rapid au remizat în meciurile cu CFR Cluj, respectiv Farul, în timp ce Dinamo a pierdut în prelungirile meciului de la Mioveni, cu FC Argeş.