Basarab Panduru a ridiculizat transferul lui Elisor la Universitatea Craiova
Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-0, în etapa a 13-a din Ligii 1, și continuă să țină aproape de liderul Dinamo. După succesul oltenilor, Basarab Panduru a comentat situația golgheterilor din campionatul României și a făcut o serie de remarci ironice la adresa sumelor investite în transferuri.
Simon Elisor, în minutul 16, și Romanchuk, spre finalul partidei, au înscris golurile care le-au adus oltenilor cele trei puncte.
Basarab Panduru a analizat clasamentul marcatorilor din Liga 1 și s-a declarat surprins de parcursul unor jucători care nu aveau cifre impresionante înainte de a ajunge în România. Simon Elisor, atacantul Universității Craiova, ocupă primul loc în clasamentul golgheterilor, cu șapte reușite. Performanța lui este cu atât mai interesantă cu cât, în sezonul precedent, acesta a înscris o singură dată pentru Famalicao, în prima ligă portugheză.
Un alt exemplu remarcat de Panduru este Martin Pascual, fundașul central al lui Dinamo, care a marcat de cinci ori în actuala ediție de campionat. Pentru apărătorul spaniol, aceste reușite reprezintă primele goluri din carieră.
„Nu ți se pare curios că vin doi jucători în România, Elisor și Pascual, Elisor cu un gol anul trecut, Pascual niciunul în viața lui, și acum când îi cauți, îi vezi cocoțați amândoi la golgheteri la noi în România”, a declarat Basarab Panduru, pentru Prima Sport.
Basarab Panduru a comentat și suma de 1,5 milioane de euro vehiculată în legătură cu transferul lui Simon Elisor, folosind un ton ironic: „Pentru Elisor, pare că ai plătit un milion și jumătate de euro pentru ce o să dea, nu pentru ce a dat. Asta e adevărul! Dacă îți prezint pe unul care a dat un gol și cer 1,5 milioane, îmi dai cu milionul în cap!”.