Jucătorii de la Rapid au declanșat o bucurie „nebună” în Giulești, după ce Alex Dobre a marcat în prelungirile meciului dintre Rapid și Unirea Slobozia.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Dorbe a adus victoria echipei sale, în cadrul partidei cu elevii lui Adi Mihalcea. Jucătorul lui Marius Șumudică a înscris, pentru 2-1, la ultima fază, cu o lovitură de cap excelentă.

Jucătorii de la Rapid au declanșat o bucurie „nebună”, după ce Alex Dobre a marcat în 2-1 cu Unirea Slobozia

După gol, o adevărată „nebunie” a început în Giulești. Toți jucătorii celor de la Rapid, dar și oamenii de pe bancă, au mers în jurul lui Alex Dobre, care, la rândul său, a celebrat reușita în stilul lui Erling Haaland.

De asemenea, și Marius Șumudică a intrat pe teren, pentru a-și felicita jucătorii care au luptat până la finalul partidei cu Unirea Slobozia.

Nu în ultimul rând, Dan Șucu a putut fi observat în tribunele arenei, în timp ce sărbătorea reușita lui Alex Dobre.

Cum au arătat echipele de start în Rapid – Unirea Slobozia:

  • Rapid: Aioani – Braun, Ciobotariu, Pașcanu, Borza – Christensen, Kait, Emmers – Pop, Burmaz, Petrila
    Rezerve: Stolz, Manea, Onea, Săpunaru, Iacob, Vulturar, Grameni, Gojkovic, Dobre, Micovschi, Ankeye, N’Jie
    Absenți: Mendes, Hromada (accidentați), Ignat (in refacere),
    Antrenor: Marius Șumudică
  • Unirea Slobozia: Rusu – Dorobanțu, Dinu, Antoche, Șerbănică – Coadă, Perianu – Afalna, Yusov, Lupu – Gele
    Rezerve: Krell, Toma, Lemnaru, Purece, Bărbuț, Neagu, Vlăsceanu, Ilie
    Absenți: P. Medina, Pospelov, A. Lopez
    Antrenor: Adrian Mihalcea

David Ankeye s-a făcut de râs la debutul în Liga 1!

Atacantul împrumutat de Genoa la Rapid, David Ankeye, a debutat în Liga 1. Jucătorul a fost introdus în teren de Marius Șumudică, la pauza meciului cu Unirea Slobozia. Totuși, acesta s-a făcut de râs, la prima ocazie.

David Ankeye a obținut permisul de muncă în decursul zilei de 4 februarie. Atacantul nigerian a fost astfel inclus în lotul celor de la Rapid, pentru partida cu Unirea Slobozia.

David Ankeye a debutat în Liga 1 și s-a făcut de râs în Rapid – Unirea Slobozia

După o primă repriză încheiată la egalitate, scor 1-1, Marius Șumudică a decis să facă 3 schimbări la pauza meciului cu Unirea Slobozia. Ankeye, Dobre și Gojkovic au fost introduși în locul lui Burmaz, Pop și Emmers.

La scurt timp de la intrarea pe teren, mai exact în minutul 54, David Ankeye a avut o ocazie uriașă. Acesta a scăpat singur cu portarul advers, însă s-a făcut de râs, în momentul în care încerca să șuteze

Concret, atacantul din Nigeria a călcat pe minge, iar mai apoi s-a prăbușit pe teren.