Problemele financiare cu care se confruntă CFR Cluj îl obligă pe Neluțu Varga să ia în calcul oferte pentru cei mai importanți jucători. Meriton Korenica se află pe lista celor de la DC United, FCSB și Universitatea Craiova, dar nu este singurul monitorizat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Concret, Universitatea Cluj, rivala clubului din Gruia, a înaintat o ofertă oficială pentru Lorenzo Biliboc, internaționalul sub 21 de ani al României.

Universitatea Cluj, ofertă pentru Lorenzo Biliboc

Universitatea Cluj vrea să profite de situația financiară complicată prin care trece rivala CFR și a înaintat o ofertă oficială pentru unul dintre cei mai importanți jucători ai lui Marius Șumudică.

Gsp.ro anunță că „șepcile roșii” au oferit suma de 500.000 de euro pentru Lorenzo Biliboc (19 ani), plus bonusuri de performanță care pot crește valoarea acestui transfer.

Evaluat de Transfermarkt la 1,5 milioane de euro, Biliboc a marcat un gol în actuala ediție de campionat și s-a mai aflat și pe lista celor de la Rapid București.

Cât dorea Neluțu Varga pe Lorenzo Biliboc

„Pentru Lorenzo Biliboc vreau 4,5 milioane de euro și 20% dintr-un eventual transfer. Pentru o sumă mai mică de atât nici nu discut. Momentan nu a venit nicio ofertă oficială la club pentru el, dar sunt interese și suntem la început de discuții”, spunea în trecut patronul celor de la CFR Cluj.

  • 100.000 de euro a plătit CFR Cluj pentru Lorenzo Biliboc
  • 50 de meciuri, 9 goluri și 4 assist-uri a strâns acesta la CFR Cluj.