Meciul dintre CFR Cluj și Dinamo, încheiat cu scorul de 3-2, a fost în format LIVE TEXT pe AS.ro. „Câinii” au condus la diferenţă de două goluri, însă au fost învinşi cu un gol marcat în prelungiri, de Tachtsidis.
Dinamo a condus cu 2-0, după golurile marcate de Cătălin Cîrjan şi de Hakim Abdallah. Ulterior, clujenii au revenit şi au reuşit să se impună dramatic, după golurile marcate de Ciprian Deac, Daniel Bîrligea şi Tachtsidis.
CFR Cluj – Dinamo 3-2
Final! CFR Cluj – Dinamo 3-2! Clujenii s-au impus dramatic, după ce au întors scorul, de la 0-2!
Min. 90+3: CFR Cluj – Dinamo 3-2! Tachtsidis a dat lovitura în prelungiri!
Min. 52: CFR Cluj – Dinamo 2-2! Daniel Bîrligea a egalat
Pauză: Dinamo a conduce, după primele 45 de minute, pe CFR Cluj!
Min. 43: CFR Cluj – Dinamo 1-2! Ciprian Deac a redus din diferenţă, după ce a marcat din penalty.
Min. 34: CFR Cluj – Dinamo 0-2! Hakim Abdallah a marcat şi el! Atacantul a reuşit să puncteze, după o gafă uriaşă în apărarea clujenilor.
Min. 15: CFR Cluj – Dinamo 0-1! Cătălin Cîrjan a deschis scorul în Gruia! Mijlocaşul a dat lovitura şi a marcat cu o execuţie „din scăriţă”.
Min. 1: A început partida!
Echipele de start:
CFR CLUJ (4-3-3): Sava – Thaqi, Kresic, M. Ilie, Camora (cpt.) – Artean, K. Keita, Tachtsidis – Deac, Michael, M. Kamara
Rezerve: Hindrich – Mogoș, Abeid, Boben, Ajeti, R. Filip, Păun, Fică, Nkololo, Lucaci, Korenica, Bîrligea
Antrenor: Dan Petrescu
DINAMO (4-3-3): Golubovic – Costin, Boateng, Homawoo, Opruț – Milanov, Gnahore, Cîrjan – Abdallah, Selmani, Politic (cpt.)
Rezerve: Roșca, Patriche, Pașcalău, Amzăur, Licsandru, A.Irimia, Bani, Florescu, Bordușanu, Caragea, Rotund
Antrenor: Zeljko Kopic
Ambele formații își doresc să debuteze cu dreptul în noul sezon de Liga 1, astfel că duelul de la Cluj se anunță a fi unul „de foc”.
Ultimul duel direct dintre CFR Cluj și Dinamo s-a jucat în luna februarie a acestui an. La momentul respectiv, ardelenii, care erau antrenați de Adrian Mutu, s-au impus cu scorul de 4-0.
De notat este faptul că Dinamo a reușit să o învingă pe CFR Cluj, pentru ultima dată, în luna mai a anului 2017. Atunci, „câinii” se impuneau cu 3-0 și aveau să termine campionatul pe poziția a 3-a, la 4 lungimi de campioana Viitorul (acum Farul Constanța).
„Se întoarce Damjan Djokovic la CFR Cluj?” Dan Petrescu a oferit imediat răspunsul
Dan Petrescu a fost întrebat dacă Damjan Djokovic se va întoarce la CFR Cluj, după ce a rămas liber de contract. „Bursucul” a oferit imediat răspunsul, atunci când a aflat că mijlocaşul croat s-a despărţit de Rapid.
Damjan Djokovic a fost adus în Liga 1 de Dan Petrescu. În sezonul trecut, mijlocaşul a evoluat la FCSB şi la Rapid, însă şi-a reziliat rapid contractele cu cele două echipe.
Dan Petrescu a susţinut o conferinţă de presă înaintea partidei cu Dinamo, unde a fost întrebat despre posibilitatea ca Damjan Djokovic să revină la CFR Cluj.
„Bursucul” a transmis că nu a luat încă în calcul transferul lui Damjan Djokovic, CFR Cluj efectuând deja zece transferuri în această vară.
„Nici n-am știut că e liber de contract. Nu m-am gândit la el, dar nu cred că va fi o soluție pentru noi. Rămâne de văzut. E un jucător bun cu care am lucrat foarte bine și m-am înțeles foarte bine, dar în ultimul timp a avut ceva probleme și la FCSB, și la Rapid, nu prea a jucat. Asta a făcut să nu aibă echipă”, a declarat Dan Petrescu, la conferinţa de presă.
- Verdictul specialiştilor după controversa din FC Botoşani – FCSB 1-0! Răspuns pentru Ştefan Târnovanu: „Se vede”
- „Nimic, zero!” Care a fost marea problemă a FCSB-ului, în meciul cu Botoşani! Singurul jucător remarcat
- „Îi dau afară pe toţi, să plece”. Gigi Becali şi declaraţia incendiară făcută legată de jucătorii de la FCSB, după Botoşani – Rapid 2-0