Cristi Săpunaru răsuflă uşurat, după FC U Craiova 1948 – Rapid 3-5: „S-a rupt blestemul!”

Viviana Moraru Publicat: 26 august 2023, 0:03

Comentarii
Cristi Săpunaru răsuflă uşurat, după FC U Craiova 1948 – Rapid 3-5: „S-a rupt blestemul!

Cristi Săpunaru, în timpul unui meci la Rapid/ Hepta

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Cristi Săpunaru răsuflă uşurat după duelul dintre FC U Craiova 1948 şi Rapid, duel încheiat cu scorul de 3-5. Căpitanul giuleştenilor a declarat că blestemul s-a rupt, după ce trupa de sub Grant a obţinut prima victorie împotriva formaţiei lui Adrian Mititelu, după opt dueluri.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Rapid s-a impus categoric în duelul cu FC U Craiova 1948, şi a urcat provizoriu pe locul trei din Liga 1. Albion Rrahmani a avut parte de un debut de vis la formaţia giuleşteană, reuşind să marcheze o dublă. Săpunaru a avut doar cuvinte de laudă la adresa kosovarului, care îi face concurenţă pe post lui Marko Dugandzic.

Cristi Săpunaru răsuflă uşurat, după FC U Craiova 1948 – Rapid 3-5

Cristi Săpunaru a declarat că Rapid nu are mult timp la dispoziţie să sărbătorească victoria cu FC U Craiova 1948, deoarece în runda urmăroare se va duela cu rivala Dinamo.

Fundaşul central a mai mărturisit că echipa a prestat un joc solid în duelul din Bănie, mărturisind că obiectivul rămâne clasarea pe primele trei locuri din Liga 1.

„E o victorie meritată, am luat cele trei puncte. Ne vom bucura în seara această şi după ne gândim la meciul cu Dinamo. Mi-a centrat bine Petrila, am fost concentraţi. Ne-am dorit extrem de mult această victorie, s-a rupt blestemul în meciurile cu Craiova.

Reclamă
Reclamă

Toată lumea îşi doreşte ca Rapid să fie o echipă agresivă, care să câştige fiecare meci. Am luat cam uşor golurile, dar de fiecare dată când ajungeam în careul lor, aveam ocazii periculoase. Cel mai important e că am câştigat.

(N.r. despre Rrahmani şi Dugandzic) Sper să fie acerbă competiţia între cei doi, să luăm campionatul. Ne dorim să fim între primele trei echipe din campionat, următorul meci va fi unul important, cu Dinamo. Sperăm să luăm cele trei puncte.

Fanii au venit să ne susţină după meciurile catastrofale. Fără ei, n-aveam nicio şansă”, a declarat Cristi Săpunaru, la digisport.ro.

Reclamă

FC U Craiova 1948 – Rapid 3-5! Meci nebun în Bănie

Rapid a învins vineri, în deplasare, scor 5-3, formaţia FCU Craiova, într-un meci din etapa a şaptea a Ligii 1. Aurelian Chiţu (Craiova) şi Albion Rrahmani (Rapid) au reuşit să înscrie câte o „dublă”.

Gazdele au început meciul bine, deschizând scorul încă din minutul 4, când Baeten i-a pasat lui Aurelian Chiţu şi acesta l-a învins pe Horaţiu Moldovan, înscriind la colţul lung. Rapid a preluat controlul partidei şi a avut un prim penalti în minutul 21, transformat de Dugandzic. În minutul 42 giuleştenii au primit un al doilea penalti, ratat însă de golgeterul Dugandzic, care a tras peste poartă.

Însă dominarea bucureştenilor s-a văzut şi pe tabelă, în minutul 45, când Săpunaru a înscris cu o lovitură de cap din pasa lui Petrila şi Rapid a intrat la pauză în avantaj, 2-1. Gazdele au egalat repede în startul părţii secunde, prin Lacroix, cap la o lovitură liberă executată de Mascarenhas, în minutul 48. Rapid a preluat conducerea în minutul 55, după o pasă în careu a lui Borja Valle şi un gol al lui Petrila. Craiovenii au replicat prin ocazia lui Chiţu, din minutul 58, scoasă excelent de Moldovan.

Robert Popa a salvat la cealaltă poartă lovitura de cap a lui Borja Valle, în minutul 60. Rapid s-a desprins la două goluri în minutul 65, prin golul lui Rrahmani, la care portarul Robert Popa are partea lui de vină. Gazdele nu au renunţat şi Chiţu a reuşit dubla, profitând de o respingere a lui Moldovan, în minutul 78, dar meciul a fost închis de al cincilea gol al partidei. Debutant la Rapid, Rrahmani a făcut dubla în minutul 90+1 şi Rapid s-a impus cu 5-3.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ar trebui înlocuit Marius Baciu din funcţia de antrenor al FCSB?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:50 18 sept.

Constantin Grameni rămâne cu picioarele pe pământ, după ce Rapid a urcat pe primul loc: „După 40 de etape să fim acolo”

23:41 18 sept.

Daniel Pancu amenință granzii Ligii 1 după ce Rapid a devenit lider: „Echipa va avea forță și mai mare”

23:29 18 sept.

„Îi ceri patronului o primă?” Răspunsul savuros dat de Andrei Şucu, după ce a marcat în premieră pentru Rapid

23:26 18 sept.

Bogdan Andone, tiradă la adresa arbitrajului după eșecul cu Rapid: „Liniile le calibrează cum vor ei”

23:11 18 sept.

Andrei Şucu, primul gol marcat la Rapid. Cum au reacţionat părinţii Dan Şucu şi Diana

23:04 18 sept.

Olimpiu Moruțan jubilează după ce Rapid a urcat pe primul loc în Liga 1: „Suntem fericiți”

1 Chivu i-a șocat pe italieni înainte de AS Roma – Inter! Decizia rară luată de un antrenor: în alte țări primea amendă 2 Gigi Becali l-a ales pe viitorul antrenor al FCSB-ului! E şi pe placul suporterilor 3 Decizie radicală la FCSB: „Marius Baciu va pleca şi dacă va câştiga la Craiova!” 4 Chivu a cedat! Decizia luată de antrenorul Interului înainte de derby-ul cu AS Roma 5 Meriton Korenica a primit o veste proastă înaintea derby-ului dintre Universitatea Craiova și FCSB 6 Lotul României pentru cele 4 meciuri din Liga Națiunilor! Hagi a ales: Baiaram sau Miculescu nu au avut loc
Citește și