Dani Coman a dezvăluit cine a fost remarcatul serii în Craiova – FC Argeș 0-1: „Îl felicit”
FC Argeș a produs surpriza etapei chiar pe ”Oblemenco”, acolo unde a obținut o victorie la limită în fața campioanei Universitatea Craiova, scor 1-0.
A fost al doilea succes consecutiv pentru piteșteni în Bănie, după cel din play-off, cu același scor. După fluierul final, Dani Coman a spus și cine a fost remarcatul serii.
Dani Coman, impresionat după victoria contra Craiovei
Universitatea Craiova a fost răpusă pe teren propriu de FC Argeș, iar succesul l-a impresionat chiar și pe Dani Coman, oficialul „vulturilor violeți”.
După fluierul final, acesta l-a remarcat pe Yannis Pîrvu, marcatorul unicului gol, dar a avut și un mesaj special pentru toți jucătorii pregătiți de Bogdan Andone.
„O victorie care ne dă speranțe pentru viitor. Înseamnă că suntem pe un drum bun, că ne pregătim bine. Am întâlnit o echipă foarte bună, ce-i drept. De fapt, un lot bun.
Indiferent cine vine de pe bancă, demonstrează că merită să fie campion al României sau să câștige toate trofeele, cum au făcut-o.
Nu pot decât să-i felicit pentru că ne reprezintă foarte bine în Europa și sunt convins că o vor face și anul ăsta. La ce lot și la ce rezultate au avut, cred că merită cu prisosință tot ce au realizat.
A fost o victorie muncită. Yanis Pîrvu a marcat un gol foarte frumos, îl felicit, dar vreau să felicit toată echipa pentru performanța din sezonul trecut, dar și pentru acest început bun de campionat”, a declarat Dani Coman, potrivit primasport.ro.