Daniel Pancu (49 de ani) a susţinut la conferinţa de presă premergătoare duelului cu Petrolul că eliminarea din derby-ul Rapid – Dinamo 0-1 a fost cauzată de reacţia colaboratorilor săi, care l-au ţinut pe bancă.
Pancu a precizat că nu avea de gând să facă vreun gest necugetat. El a catalogat suspendarea de două etape pe care a primit-o drept corectă. A subliniat însă că decizia iniţială a lui Horaţiu Feşnic de a-l elimina ar fi fost influenţată de reacţia colaboratorilor săi.
Daniel Pancu şi-a „certat” colaboratorii pentru că a fost eliminat cu Dinamo: „Le-am spus de atunci, la 2:30 noaptea”
„(n.r: Cum îi va fi echipei fără tine pe bancă?) Nu ştiu. Până acum am avut două experienţe. La echipa naţională a fost greu, s-au pierdut ambele jocuri. La CFR l-am câştigat. Nu ştiu cum reacţionează echipa. Sunt lucruri care se întâmplă. O să încerc să nu se mai întâmple ca echipa să joace fără antrenor pe bancă, mai ales că sunt două jocuri foarte grele, foarte importante. Vom vedea. Eu sper că ne vom bucura împreună mâine seară, după joc.
E normală (n.r: decizia de suspendare pentru două etape), doar că decizia lui Horaţiu Feşnic, care a arbitrat extraordinar, de a-mi arăta cartonaşul roşu a fost influenţată mai mult de colaboratorii mei, care erau cu mâinile pe mine. Nu fac nimic! Intram 3 metri după spaţiul tehnic. Într-adevăr, în teren nu ai voie. Doar spuneam că e un jucător… În fine, nu mai contează. Poate şi noi o să facem la fel, ce a făcut Musi. Decizia e corectă.
(n.r: A fost vreo discuţie cu colaboratorii legat de viitoare evenimente de genul acesta?) Sigur, le-am spus de atunci, noaptea. La 2:30 noaptea am sunat şi le-am spus. Dar oricum, nu se va mai întâmpla de la mine. Am avut şi o serie la CFR Cluj când am fost destul de nervos pe bancă. La un moment dat am spus că nu voi mai lua niciun cartonaş galben şi nu l-am luat. Mă voi ţine de cuvânt şi aici, o să vedeţi. O regret (n.r: situaţia)”, a spus Daniel Pancu la conferinţa de presă.
Daniel Pancu va urmări următoarele două meciuri ale Rapidului, cu Petrolul şi Universitatea Craiova, din tribune. Petrolul – Rapid se dispută vineri, de la ora 20:30, în timp ce duelul cu Universitatea Craiova va avea loc sâmbătă, 29 august.
- „Aici e problema clubului” Daniel Pancu a rupt tăcerea după incidentul cu fanul Rapidului!
- Gabi Tamaș anticipează o surpriză la titlu în Liga 1: „Va avea o șansă foarte mare la câștigarea campionatului”
- Marius Șumudică, trei transferuri după intrarea CFR-ului în insolvență! Colegul lui Kvaratskhelia ajunge în Gruia
- Mesajul lui Arnold Garita pentru suporterii FCSB-ului! Camerunezul a făcut primul antrenament la roş-albaştri
- Rapid, oferte pentru doi jucători de Champions League. Ce bani a pus la bătaie patronul Dan Șucu
































