Dinamo București a obținut un succes uriaș în derby-ul cu Rapid și a urcat pe prima poziție în Liga 1. Formația antrenată de Daniel Pancu a fost surprinsă la unul dintre puținele atacuri periculoase ale „câinilor”, finalizat de Karamoko.
Tensiunea a atins cote uriașe la nivelul băncii tehnice, acolo unde antrenorul giuleștenilor a avut o criză de nervi care îi poate atrage o suspendare drastică din partea Comisiei de Disciplină.
Problema care continuă la Rapid. Ce a remarcat Ovidiu Herea
Ovidiu Herea a vorbit la finalul partidei dintre Rapid și Dinamo despre problema care pare să persiste în cadrul clubului giuleștean, chiar și după sosirea lui Daniel Pancu.
„Rezultatul nu este unul corect, având în vedere că Dinamo a dat un singur şut pe poartă. Dar fotbalul se joacă pe goluri. Rapid a fost prezentă în faţa porţii, a avut câteva şanse bune de a marca.
Din păcate, şi sezonul acesta se pare că este aceeaşi problemă la Rapid. Nu găseşti acel jucător care în momentele mai grele să bage mingea în poartă”.
„Nu poți să faci pressing în doi”
„Nu mi-a plăcut aşezarea pe care a avut-o Rapidul. Mi s-a părut o echipă foarte lungă, o echipă care încerca să facă un pressing, dar nu poţi să faci pressing în doi. Te duceai cu atacanţii, linia de mijloc era foarte jos.
Te aşteptai să vezi Rapidul dominând Dinamo, mai ales acasă, cu tribunele pline, dar nu se întâmplă lucrul ăsta. Pancone nu găseşte acest antidot pe care Rapidul îl caută de mult timp”, a declarat Ovidiu Herea, potrivit primasport.ro.
- Sancţiuni şi dosare penale după Rapid – Dinamo 0-1! Comunicatul Jandarmeriei Capitalei
- Ce riscă Daniel Pancu, după scandalul uriaş din Rapid – Dinamo 0-1. O nouă ieşire necontrolată în Giuleşti
- „Aş putea să iau pastile” Daniel Pancu a spus totul despre eliminare! Cărui jucător îi simte lipsa: „Foarte mult”
- „E frustrant!” Victor Angelescu, după scandalul făcut de Daniel Pancu în Rapid – Dinamo 0-1: „Nu trebuia să oprească meciul”
- Nu a mai rezistat şi i-a luat apărarea colegului său după Rapid – Dinamo: „Vă garantez că e cel mai bun din România!”

































