CFR Cluj a fost cea mai nouă echipă care și-a publicat bilanțul contabil pe anul 2025, iar cifrele înregistrate de ardeleni arată problemele financiare prin care trece clubul. La finalul anului trecut, „feroviarii” au ajuns la datorii de peste 25 de milioane de euro și pierderi de peste 6 milioane.
Zilele acestea au fost marcate de apariția raporturilor financiare a mai multor cluburi din Liga 1, iar unele dintre ele au relevat aspecte pozitive, altele chestiuni negative. Recent, CFR Cluj și-a făcut și ea public bilanțul contabil pe anul 2025, iar problemele grave ale clubului au putut fi interpretate cu ajutorul cifrelor.
CFR Cluj și „datoriile” în care s-a afundat clubul lui Varga
Potrivit datelor preluate de golazo.ro, CFR Cluj a înregistrat în 2025 datorii de peste 25 de milioane de euro, o cifră uriașă pentru un club care nu acum mult timp câștiga cinci titluri la rând și aduna participări în grupele cupelor europene. 2022 a fost anul ultimului titlu câștigat de ardeleni, iar în competițiile UEFA nu a mai atins faza grupelor de trei sezoane.
În ceea ce privește datoriile pe care le are clubul față de jucători și angajați, CFR ajunge la suma de 2,5 milioane de euro, dublu față de anul trecut.
La capitolul „venituri”, formația finațată de Neluțu Varga nu a stat neapărat rău, adunând 8,7 milioane de euro, însă acestea au fost umbrite de o pierdere de 6 milioane. Spre exemplu, anul trecut CFR a fost pe plus cu 620.000 de euro.
Din cele 8,7 milioane de euro încasate de „feroviari”, cei mai mulți bani au venit din drepturi TV și sponsorizări, cele două paliere contribuind cu câte 2,6 milioane de euro. Veniturile încasate de CFR, defalcat:
- UEFA – 2,3 milioane de euro
- Bilete – 0,6 milioane de euro
- Drepturi TV – 2,6 milioane de euro
- Sponsorizări – 2,6 milioane de euro
- Venituri din exploatare – 0,6 milioane de euro
- Vânzări jucători – 0,01 milioane de euro
- Mihai Stoica l-a ironizat pe Adrian Mutu: „Poate s-a pripit”. Cum se apără după ce a fost acuzat că a adus „ţepe” la FCSB
- Mihai Stoica a reacţionat, după ce Adrian Mutu l-a făcut praf pe Octavian Popescu: „Cam dur. E copilul meu”
- Octavian Popescu a împărţit lumea fotbalului în două! Chiar impresarul său susţine că nu îşi merită salariul de la FCSB
- Neluţu Varga s-a săturat! Anunţul categoric despre situaţia de la CFR Cluj: „Vreau ca lumea să înţeleagă”
- Ionuţ Chirilă a numit cel mai bun jucător din Liga 1: „Nu-i nimeni peste el! Tot timpul face altceva”

































