Erik Lincar e OUT de la U Cluj. După discuţiile prelungite dintre cele două părţi, anunţul oficial a fost făcut de ardeleni. Emil Boc a fost şi el prezent, marţi seară, la antrenamentele echipei pentru a încerca să calmeze spiritele.
“Mulțumim, Erik Lincar!
FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu antrenorul principal Erik Lincar cu privire la încetarea contractului, care era valabil până în vara anului viitor.
Erik Lincar e OUT de la U Cluj
Clubul nostru dorește să-i mulțumească lui Erik Lincar și staff-ului său, format din Viorel Domocoș (antrenor secund), Robert Panduru (preparator fizic) și Alexandru Chirilov (antrenor de portari), pentru munca depusă la ”U”, încununată cu promovarea în Superligă obținută la finalul sezonului trecut în urma barajului cu Dinamo București.
Îi dorim lui Erik Lincar și staff-ului său mult succes în carieră. Numai “U”!”, au scris ardelenii pe contul oficial de Facebook.
- Înscrie-te AICI pentru a câștiga două bilete la FCSB – Hermannstadt!
U Cluj îl vrea pe Cristian Bălgrădean
U Cluj a revenit în Liga 1, însă debutul de sezon este de-a dreptul dezastruos. Formația ardeleană se află pe penultimul loc, după două remize și patru înfrângeri.
Fanatik.ro anunţa marţi că antrenorul nu a vrut să plece iniţial, din cauza anumitor restanţe salariale, în valoare de câteva zeci de mii de euro. Aici se adaugă şi prima de promovare în Liga 1.
În același timp, oficialii lui U Cluj caută să aducă jucători cu experiență, iar Cristi Bălgrădean este unul dintre cei aflați pe listă. Transferul portarului de 34 de ani pare a fi și pe placul celor de la CFR, care își doresc să scape de salariul de 13.500 de euro/lună pe care îl primește Bălgrădean.
- Erik Lincar a fost demis de U Cluj
- Înscrie-te AICI pentru a câștiga două bilete la FCSB – Hermannstadt!
- Canada - Maroc e sâmbătă, de la ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Paraguay - Franța se sâmbătă spre duminică noapte, de la ora 00:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Gigi Becali, anunţ despre transferurile de la FCSB direct din vacanţă. Unde se relaxează înainte de startul sezonului
- Florentin Petre, avertisment pentru Dinamo înaintea noului sezon: “Se va simţi lipsa lor”
- O nouă plecare de la FCSB. Jucătorul a fost ofertat de o echipă de Champions League
- FCSB, luptă cu Rapid și cu o formație din Serie A pentru starul lui CFR Cluj! Cât a solicitat Neluțu Varga
- Anzor, ofertat să joace alături de Robert Lewandowski. Ce bani ar încasa Mihai Rotaru în urma transferului
































