Închide meniul

FCSB – CFR Cluj 3-2! Roș-albaștrii, pas uriaș în lupta pentru titlu după un derby “de foc”

Alex Ioniță Publicat: 20 aprilie 2025, 21:53

Comentarii
FCSB – CFR Cluj 3-2! Roș-albaștrii, pas uriaș în lupta pentru titlu după un derby de foc

FOTO: Profimedia

Duelul dintre FCSB și CFR Cluj, încheiat cu scorul de 3-2, a fost în format LIVE TEXT pe AS.ro. Partida a contat pentru etapa cu numărul 5 a play-off-ului Ligii 1.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

După o prestație modestă în primele 40 de minute, campioana României a deschis scorul la derby-ul cu CFR Cluj în minutul 41, prin Cisotti. Elevii lui Elias Charalambous au început apoi spectaculos partea secundă și au punctat de două ori, prin Chiricheș și același Cisotti, în minutele 56 și 63.

Partida s-a complicat pentru FCSB în minutul 65. Atunci, Mihai Popescu a respins, cu mâna, o minge care intra în poarta goală și a fost eliminat. CFR Cluj a primit apoi o lovitură de la 11 metri, care a fost ratată inițial de Louis Munteanu. Totuși, atacantul lui Dan Petrescu a punctat apoi, profitând de respingerea lui Ștefan Târnovanu.

Finalul duelului a fost unul „de foc”, plin de faze de atac ale celor de la CFR Cluj. Louis Munteanu a reușit „dubla” în minutul 90+6 și a stabilit scorul final.

FCSB a făcut un pas uriaș în lupta pentru titlu și s-a distanțat la 5 puncte de ardeleni, care ocupă locul al 2-lea.

Reclamă
Reclamă

Cum arată clasamentul din play-off, după FCSB – CFR Cluj 3-2:

1. FCSB 39p (5 meciuri)
2. CFR Cluj 34p (5 meciuri)
3. Universitatea Craiova 33p (4 meciuri)
4. U Cluj 32p (5 meciuri)
5. Dinamo 29p (4 meciuri)
6. Rapid 28p (5 meciuri)

LIVE TEXT | FCSB – CFR Cluj 3-2

Min. 90+11: Final de meci! 

Reclamă

Min. 90+4: FCSB – CFR Cluj 3-2! Louis Munteanu a reușit „dubla” cu un șut puternic, la colțul scurt.

Min. 90+1: Ocazie pentru CFR Cluj! Păun a șutat la colțul scurt, însă Târnovanu a reținut mingea.

Min. 72: Ocazie pentru CFR Cluj! Abeid a trimis un șut puternic, însă Ștefan Târnovanu a reținut balonul.

Min. 66: FCSB – CFR Cluj 3-1! Louis Munteanu a ratat inițial lovitura de la 11 metri, însă a profitat de respingerea lui Târnovanu și a înscris în poarta goală.

Min. 65: Mihai Popescu a fost eliminat! A intervenit salvator, cu poarta goală, însă a respins balonul cu mâna!

Min. 63: FCSB – CFR Cluj 3-0! Ciostti a profitat de o eroare uriașă în apărarea CFR-ului și a reușit „dubla”!

Min. 56: FCSB – CFR Cluj 2-0! Vlad Chiricheș a trimis o “bombă” în poarta lui Hindrich! A șutat de la marginea careului, iar balonul s-a oprit în plasă!

Min. 55: Ocazie uriașă pentru FCSB! Cisotti a scăpat singurul cu portarul, însă șutul său a fost respins în corner.

Min. 44: Ocazie pentru CFR Cluj! Nkololo a făcut o fază demnă de fotbalul brazilian! A ținut mingea în aer, în careul advers, iar balonul a ajuns în cele din urmă la Korenica, care a șutat în blocaj.

Min. 43: Ocazie pentru FCSB! După o cursă superbă a lui Mihai Popescu, mingea a ajuns la Radunovic, care se afla la marginea careului. Fundașul stânga a trimis balonul pe lângă poarta adversă.

Min. 41: FCSB – CFR Cluj 1-0! Cisotti a primit mingea în fața porții de la Adrian Șut și a îndeplinit o simplă formalitate!

Min. 34: Ocazie uriașă pentru CFR Cluj! Louis Munteanu a trimis un șut bun, cu efect, de la marginea careului, însă Ștefan Târnovanu a reușit să respingă în corner.

Min. 14: Ocazie pentru CFR Cluj! Nkololo a fost aproape de a relua mingea pe poarta lui Ștefan Târnovanu. Jucătorul lui Dan Petrescu a ratat însă lovitura de cap, iar mingea a fost respinsă în corner.

Min. 3: Ocazie pentru CFR Cluj! Korenica a trimis un șut spre poarta lui Ștefan Târnovanu, însă portarul campioanei a fost la post.

Min. 1: A început duelul de pe Arena Națională!

UPDATE: FCSB – CFR Cluj, echipele de start. Așa cum AS.ro a anunțat în exclusivitate, Andrei Gheorghiță este titular în atacul campioanei.

FCSB: Târnovanu – Crețu, Ngezana, M. Popescu, Radunovic – Șut, Chiricheș – Miculescu, Fl. Tănase, Cisotti – Gheorghiță
Rezerve: Zima, Oct. Popescu, Kiki, Ștefănescu, Lixandru, Edjouma, Toma, Băluță, Pantea, Musi, Gele, Alhassan
Absenți: Dawa, Pantea, Olaru (accidentați), Bîrligea (fără drept de joc)
Antrenor: Elias Charalambous

CFR Cluj: Hindrich – Simao, Bolgado, M. Ilie, Camora – Fică, Djokovic, Korenica – Nkololo, L. Munteanu, Kamara
Rezerve: Popa, Gal, Abeid, Țîrlea, Sinyan, Emerllahu, Tachtsidis. A. Păun, Gligor, Deac, Postolachi, Juric
Absenți: –
Antrenor: Dan Petrescu

Campioana en-titre primește vizita celor de la CFR Cluj după un rezultat de egalitate cu Universitatea Craiova. Duelul din etapa a 4-a s-a jucat în Bănie și s-a încheiat cu scorul de 0-0.

În etapa a 4-a, echipa din Gruia a primit vizita celor de la Rapid. Duelul “feroviar” s-a încheiat cu scorul de 1-1.

Ultima întâlnire directă dintre FCSB și CFR Cluj a avut loc în luna februarie a acestui an. La momentul respectiv, rivalele au remizat, scor 1-1.

De menționat este faptul că din ultimele 5 întâlniri FCSB și CFR Cluj și-au atribuit câte o victorie, în timp ce 3 partide s-au încheiat la egalitate.

De amintit este faptul că FCSB nu se va baza pe Daniel Bîrligea, la derby-ul cu CFR Cluj. Gigi Becali a declarat că nu va plăti clauza care i-ar permite să îl utilizeze pe atacant în partidele cu echipa de la care a fost cumpărat.

Elias Charalambous: “Meciurile cu CFR Cluj sunt mereu 50-50”

La conferința de presă premergătoare partidei, Elias Charalambous a venit cu un sfat important pentru jucătorii săi și a explicat că aceștia trebuie să fie agresivi la confruntarea cu CFR Cluj.

„Ne apropiem ușor-ușor de finalul sezonului, chiar dacă mai avem de jucat 6 meciuri, cele mai importante, și cu siguranță avem nevoie de puncte.

Și, dacă se poate, să câștigăm și să ne îndepărtăm în clasament ar fi foarte bine, dar după cum știți toate meciurile sunt grele.

Trebuie să fim mai agresivi. Băieţii au înţeles în această săptămână că trebuie să ne împingem limitele.

Meciurile cu CFR Cluj sunt mereu 50-50, iar asta puteți observa și după ultimele rezultate. Toate echipele din play-off sunt bune. Sper să câştigăm cu CFR Cluj, avem două egaluri cu ei”, a spus Elias Charalambous, la conferința de presă.

Dan Petrescu: “E normal să plece cu un mic avantaj”

De cealaltă parte, Dan Petrescu a spus că FCSB este favorită la derby-ul de pe Arena Națională, însă a dat de înțeles că această postura nu garantează și câștigarea partidei.

“Dacă ne uităm la clasament și faptul că sunt campioni e normal să gândească toată lumea așa (n.r. că FCSB e favorită). Dacă nu erau pe primul loc nu exista favorită, dar în momentul de față e pe primul loc, sunt campioni, e normal să plece cu un mic avantaj. Dar asta nu înseamnă că și câștigi meciul”, a spus și antrenorul de la CFR Cluj

FCSB – CFR Cluj, echipele probabile

FCSB: Târnovanu – Crețu, Ngezana, M. Popescu, Radunovic – Chiricheș, Șut – Cisotti, Gheorghiță, Tănase – Miculescu
Rezerve: Udrea, Zima, Alhassan, Edjouma, Băluță, Kiki, Ștefănescu, Gele, Cercel, Lixandru, Musi, Oct. Popescu
Absenți: Dawa, Pantea, Olaru (accidentați), Bîrligea (fără drept de joc)
Antrenor: Elias Charalambous

CFR Cluj: Hindrich – Abeid, Bolgado, Ilie, Camora – Emerllahu, Djokovic, Fică – Korenica, Munteanu, Kamara
Rezerve: Popa, Rocha, Sinyan, Deac, Gligor, Juric, Name, Nkololo, Păun, Postolachi, Tachtsidis, Țîrlea
Absenți: –
Antrenor: Dan Petrescu

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va câştiga Cristi Chivu titlul în Serie A cu Inter în acest sezon?
Loading ... Loading ...
Citește și:
10:08
Veste uriaşă pentru Matteo Duţu! Românul va face parte din lotul lui AC Milan la Supercupa Italiei
9:54
Afacere Gică Hagi – Mihai Rotaru. Discuţii pentru un transfer de 450.000 de euro
9:48
New York Knicks a câştigat NBA Cup 2025! Victorie în finală contra lui San Antonio Spurs
9:36
Alexandru Bologa a încheiat anul 2025 cu încă o medalie de aur! Campionul olimpic a câştigat Judo Grand Prix São Paulo
9:21
Dan Șucu vrea să transfere un fotbalist legendar. A jucat la Manchester City sau Inter
9:15
“Abia aştept luna martie!” Ianis Hagi, încrezător că România se va califica la World Cup 2026: “Nu există altă variantă”
1 Anunţul făcut de UEFA despre Ștefan Târnovanu. Ce lovitură pentru portarul FCSB-ului 2 “Ştiu din interior”. Reacţie categorică după ce Dennis Politic a fost din nou “uitat” pe bancă la FCSB 3 FotoNoi imagini cu stadionul din România, de 117.000.000 de euro! Ce echipă va juca aici din 2028 4 Adi Popa face praf un fost coleg de la FCSB: “Am mai multe trofee decât are el goluri!” 5 Kennedy Boateng, reacție după apariția zvonurilor privind plecarea de la Dinamo: “Cei din club îmi știu valoarea” 6 Ultimele veşti despre Cornel Dinu după ce a părăsit spitalul. Mircea Lucescu şi Ionuţ Lupescu, aproape de el
Citește și