Florin Talpan a mers direct la sediul FRF: “FCSB trebuie retrogradată în Liga 4”

Publicat: 17 iunie 2025, 14:46

Comentarii
Florin Talpan a mers direct la sediul FRF: FCSB trebuie retrogradată în Liga 4

Florin Talpan, în timpul unui interviu - Antena Sport

Florin Talpan a ajuns din nou la sediul Federaţiei Române de Fotbal, unde a cerut ca Steaua să primească un loc în Liga 1, dar şi ca FCSB să ajungă în Liga 4.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Asta în contextul în care, chiar dacă Steaua a obţinut dreptul sportiv de a promova în Liga 1, echipa Armatei s-a lovit de problemele formei de organizare. Însoţit de Miodrag Belodedici, juristul CSA le-a cerut celor de la FRF să notifice UEFA, pentru ca forul european să modifice palmaresul FCSB.

Florin Talpan a mers direct la sediul FRF: “FCSB trebuie retrogradată în Liga 4”

“Pentru a notifica Federația să respecte hotărârile luate de instanță, am solicitat această notificare ca Federația Română de Fotbal să notifice UEFA, ca pe UEFA să nu mai apară că FCSB deține palmaresul Clubului Sportiv al Armatei Steaua București. De asemenea, am solicitat Federației să informeze UEFA ca FCSB să fie exclusă din cupele europene, pentru că evoluează ilegal în Liga 1.

Am solicitat ca Federația să ne acorde loc în Liga 1, pentru că îl merităm. În anul 2018 i s-a interzis lui FCSB să folosească însemnele Stelei București, fără acordul Clubului Sportiv al Armatei. Atunci Federația trebuia să excludă FCSB din campionat și să o retrogradeze în Liga 4. A rămas în această ligă doar cu ajutorul politicului. Federația trebuie să ne primească de urgență în Liga 1.

Avem stadion, marcă, o istorie de invidiat. Suporterii din țara asta să știe că Miodrag Belodedici mi-a fost alături de când am început aceste demersuri. Este cel mai bun prieten al meu, România ar trebui să-i facă o statuie! Eu îl văd la această echipă care va fi în Liga 1. Federația nu mai are încotro! Eu zic că avem o echipă foarte bună, după cum foarte bine știți. Numai că Federația văd că în continuare își bate joc de acest club care a scris istorie

Reclamă
Reclamă

Dacă nu țin cont și nu ne vor permite să evoluăm în Liga 1 în sezonul viitor voi acționa Federația Română de Fotbal în judecată pentru a cere dizolvarea ei! Nu mă interesează cum va reacționa patronul de la FCSB. Pe el nu-l interesează decât banii. El ne-a furat identitatea și a obținut foarte mulți bani. Trebuie să dea înapoi banii.

FCSB trebuie să fie retrogradată în Liga 4 și să răspundă! Există și un dosar pe rol prin care FCSB trebuie să ne acorde acest prejudiciu de 37 de milioane de euro. Nu este o hotărâre definitivă, dar instanța a hotărât că trebuie să ne plătească pe 10 ani, nu cum a zis domnul Becali în primă fază că pe 3 ani.

Eu mă rugăm în genunchi când era Steaua în Cupa Campionilor Europeni să câștige. Mi-am dorit să ajung la acest club și uite că mi-a ajutat Dumnezeu. Mă lupt singur, statul român nu apreciază oamenii care fac performanță. Eu am apărat brandul acesta. Dacă era un Talpan pentru fiecare societate care s-a privatizat, oare România nu era mai bogată și mai valoroasă?”, a spus Talpan, citat de fanatik.ro.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Ştim toate echipele calificate la World Cup 2026. Cine va câştiga trofeul?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
16:33

Noutăţile din sport ale lunii aprilie în AntenaPLAY

16:30

Steaua, în sfârșit spre prima ligă! „Revoluția” lui Miruță: cinci schimbări majore anunțate de ministru

16:29

BREAKING NEWSCad capete în Italia. Președintele Federației și-a dat demisia după un nou Mondial ratat

16:21

Aioani rupe tăcerea după gafa cu Slovacia: „Nu pot spune că am avut emoții foarte mari…”

15:28

Ministrul Apărării a găsit nereguli în actele de la CSA Steaua şi face sesizare la DNA

15:09

Propunerile pentru noul selecționer al României, pe masa Comisiei Tehnice. Întâlnire de urgenţă vineri

1 EXCLUSIVPrima condiţie pe care FRF i-a refuzat-o lui Gică Hagi, în negocierile pentru preluarea naţionalei României 2 EXCLUSIV“Ne facem de râs, e o ruşine” Andrei Raţiu a răspuns şi acuzaţiilor la adresa lui legate de Mircea Lucescu! 3 Filipe Coelho a semnat! Anunţul despre antrenorul Universităţii Craiova: “Mult succes” 4 Gigi Becali pierde dreptul de a folosi numele Steaua și procesul pentru 37 de milioane de euro. Decizia luată de CCR 5 Declaraţia incredibilă a preşedintelui Federaţiei Italiene după dezastrul din Bosnia! Jignire uriaşă 6 3 jucători, OUT de la FCSB! Decizia luată de Mirel Rădoi
Citește și