Marcel Coraş (67 de ani), fost mare atacant român, „Gheata de Argint” a Europei în sezonul 1988-1989, l-a criticat dur pe arbitrul Istvan Kovacs (41 de ani) după meciul UTA – Corvinul 0-0.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Kovacs a anulat după consultarea VAR reuşita lui Benga, din minutul 68. Coraş e de părere că golul ar fi trebuit validat.

Marcel Coraş l-a criticat dur pe Istvan Kovacs

„Kovacs a greșit, n-a avut sânge în instalaţie după ce a revăzut faza la monitor. S-au tras linii, dar tot un jucător în albastru era mai aproape de poartă. A greșit și tușierul (n.r.: Ferencz Tunyogi), pentru că dacă era offside, ridica steagul. El a fugit spre centrul terenului, acordând golul, cei de la Corvinul nu au protestat, apoi s-a căutat un fir de păr timp de 8 minute la VAR.

În mod normal trebuia acordat golul, iar UTA avea 5 puncte și urca peste locurile retrogradabile! Dar mai bine nu vedeam meciul”, a declarat Marcel Coraş, potrivit fanatik.ro.

Născut la Arad, Marcel Coraş a debutat în fotbalul mare pentru UTA. A mai jucat la Poli Iaşi, Sportul, Victoria, Panionios sau Universitatea Cluj.

În sezonul 1988-1989, în perioada în care evolua la Sportul, a marcat 36 de goluri, fiind „Gheata de Argint” a Europei. A marcat 148 de goluri, în total, în campionatul României.

Coraş a jucat 36 de meciuri pentru naţionala României, pentru care a înscris 6 goluri.

Marcel Coraş a suferit, recent, un AVC. Se află încă în recuperare, având şi probleme cu genunchii.