Gigi Becali, avertisment pentru Marius Şumudică, înainte de FCSB – Rapid: „Îi pregătesc o mică surpriză”
De Alex Masgras
Publicat: 25.10.2024, 21:05
Gigi Becali a avut un avertisment pentru Marius Şumudică, înainte de FCSB – Rapid. După umilinţa de pe Ibrox cu Rangers, scor 0-4, campioana României revine pe Arena Naţională pentru derby-ul cu giuleştenii.
Jucătorii lui Marius Şumudică au un moral ridicat înaintea acestei partide, după victoria cu 5-0 în faţa celor de la Farul Constanţa de pe teren propriu, în cea mai bună partidă făcută de rapidişti în acest sezon.
Gigi Becali, avertisment pentru Marius Şumudică, înainte de FCSB – Rapid: „Îi pregătesc o mică surpriză”
În urma meciului din Scoţia, Gigi Becali a anunţat că vor exista câteva schimbări în echipa FCSB-ului pentru meciul cu Rapid şi că a pregătit o surpriză pentru Marius Şumudică, antrenorul giuleştenilor:
„Nu știu…nu vreau să le știe chiar pe toate Șumudică. Eu știu în mare echipa, dar nu trebuie să știe el Șumudică chiar tot.
(N.r îi pregătiți o surpriză) O mică surpriză, da! Nu prea mare. Ne trebuie jucători talentați, care să plimbe balonul, care să plece, să primească, să coboare ca să o primească, să o paseze, să o dribleze, iar acest profil este îndeplinit de Tănase”, a declarat Gigi Becali, la fanatik.ro.
Înaintea acestui meci, FCSB se află pe locul 5, cu 19 puncte, dar cu un meci mai puţin disputat. De partea cealaltă, Rapid este pe locul 10, cu 16 puncte, în 13 partide.
Basarab Panduru nu a înțeles o schimbare făcută de Gigi Becali la pauza meciului Rangers – FCSB 4-0
Panduru nu a înțeles de ce Gigi Becali a hotărât să îl introducă în teren pe Octavian Popescu, având în vedere că, în opinia sa, acesta va fi titular la derby-ul cu Rapid.
Fostul internațional a spus că nu l-ar fi introdus în teren pe „Tavi”, având în vedere că acesta s-ar fi putut accidenta pe Ibrox Stadium.
„Nu l-aş fi băgat niciodată pe George Popescu (n.r. Octavian Popescu). Nu l-aş fi băgat niciodată pentru că Pantea iese la pauză, o să joace Creţu. Jucătorul care o să fie titular la meciul cu Rapid o să fie Tavi Popescu.
Avea şanse, mici, să se accidenteze în meciul ăsta, să se întâmple ceva. Ce făceai la meciul cu Rapid?
O să ne spună că e Musi acolo, că joacă el fără nicio problemă. E clar că joacă Musi fără nicio problemă, dar dacă Tavi e apt, joacă el, şi atunci Musi nu există. Şi atunci de ce să îl bagi la meciul ăsta pe el? Ca să le dai 45 de minute?”, a spus Basarab Panduru, la primasport.ro.