Patronul FCSB-ului, Gigi Becali (68 de ani), a fost întrebat dacă îl transferă pe Remus Guţea (19 ani), tânărul jucător care impresionează în tricoul Voluntariului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cotat la 400.000 de euro de către site-ul de specialitate transfermarkt.com, Guţea are 5 goluri în 12 meciuri în acest sezon, în campionat. A marcat un eurogol etapa trecută, în meciul pierdut la limită de Voluntari, 1-2, cu FCSB.

Gigi Becali, răspuns tranşant atunci când a fost întrebat de transferul lui Remus Guţea: „Nu mă interesează la ora asta”

„(n.r.: E interesant Remus Guțea?) Nu am stat. Nu mă interesează la ora asta nimic din ce făceam pe vremuri, adică să fac niște investiții în copii. Nu mă interesează. Nu-mi arde, până nu ies din treaba asta (n.r.: situația din clasament).

Niciodată n-am fost în situația asta. Am avut și puncte diferență, aveam încredere în echipă”, a declarat Gigi Becali pentru fanatik.ro.

Patronul FCSB-ului, care o avere estimată la circa 1 miliard de euro de către specialişti, a subliniat că el se va ocupa de transferuri în iarnă. Becali vrea să aducă 4-5 jucători noi, fiind interesat, printre altele, de un mijlocaş şi un atacant.

După victoria cu 2-1 cu Voluntari, FCSB a urcat pe loc de play-off. E momentan pe locul 6, cu 18 puncte, la 11 puncte în spatele liderului Dinamo şi la 9 puncte de locul 2, ocupat de Rapid.

În această etapă FCSB va disputa chiar derby-ul cu Rapid, pe teren propriu. Partida se va juca sâmbătă, de la ora 21:00, pe Arena Naţională.