Gigi Becali şi Cristi Borcea continuă contrele de la distanţă pe celebra „Lăsaţi-ne să ne pregătim de Liga Campionilor”. Patronul lui FCSB îl „copiase” pe finul său după startul din play-off şi anunţa că e gata să îi vadă din nou pe roş-albaştri în Champions League.
Cristi Borcea încercase să îl aducă cu picioarele pe pământ pe latifundiarul din Pipera, înainte ca FCSB să sufere prima înfrângere din play-off. Îi ceruse să îşi ia gândul de la prezenţa în grupele competiţiei stelelor.
Gigi Becali şi Cristi Borcea continuă contrele pe celebra „Lăsaţi-ne să ne pregătim de Liga Campionilor”
„Eu am spus pe bune (n.r: „Lăsaţi-ne să ne pregătim de Liga Campionilor”). Să spună „Lăsaţi-ne să ne pregătim de Liga Campionilor” când o să ia campionatul. Când iei campionatul, te pregăteşti de Champions League. Joci cu echipe cu care să poţi să ajungi în Champions League.
(n.r.: Vom mai avea vreo echipă în Champions League?) Nu, nici acum, nici în 10 ani”, spunea Cristi Borcea, în exclusivitate pentru AntenaSport.
Gigi Becali i-a dat replica, chiar dacă a recunoscut că şansele la câştigarea titlului s-au redus serios după eşecul cu Rapid. A avut mesaj pentru fostul şef de la Dinamo.
„Eu am respectat legea dreptății și am primit cununa. Cum spunea și finul Borcea că a controlat și aerul… A controlat el aerul, dar eu m-am calificat, am bătut-o pe Galatasaray, iar ei nu s-au calificat niciodată în Liga Campionilor. Eu am vândut jucători, am fost în preliminarii, deci nu am făcut corupție, că nu stă în sângele meu, în ADN-ul meu„, a declarat Gigi Becali la digisport.ro.
FCSB nu a mai fost în grupele UEFA Champions League din 2014. Atunci a terminat pe ultimul loc grupa din care au mai făcut parte Chelsea, Schalke şi FC Basel.
Gigi Becali a anunţat că vrea să se retragă din fotbal şi cere 25 de milioane de euro în schimbul pachetului majoritar de acţiuni. FCSB a suferit, împotriva Rapidului, prima înfrângere din play-off. A ajuns aşa la cinci puncte în spatele liderului Farul şi şi-a redus serios şansela la ridicarea trofeului.
Răzvan Burleanu, acuzaţii fără precedent la adresa lui Gigi Becali
Răzvan Burleanu a lansat acuzaţii fără precedent la adresa lui Gigi Becali, cel care a dezvăluit, zilele trecute, faptul că a pus la cale un meci „aranjat”, în trecut, pentru a-şi salva echipa de la retrogradare.
Răzvan Burleanu este de părere că Gigi Becali nu a participat la un singur meci „aranjat”. În plus, îl „înțeapă” pe patronul FCSB-ului, spunând că supărarea acestuia vine din pricina faptului că nu mai poate controla „un sistem la care avea o influenţă mare în trecut”.
„Am aflat cu această ocazie că domnul Becali a participat la un singur blat. Mă îndoiesc că e unul singur. Îi înţeleg supărarea, când nu mai poţi controla un sistem la care aveai o influenţă mare în trecut”, a spus Burleanu, într-o conferinţă de presă.
- Gigi Becali şi Cristi Borcea, contre de la distanţă
- Patronul lui FCSB i-a dat replica finului său
- Cele mai tari momente de la Campionatul Mondial sunt în AntenaPLAY
- Manchester City - Inter se joacă sâmbătă, 1 august, de la ora 14:30, LIVE în AntenaPLAY
- Nuno Campos a făcut anunțul în privința lui George Pușcaș: „Situația este cea care este”
- CFR Cluj, transferuri pe bandă rulantă! Fostul atacant din Gruia, aşteptat de Neluţu Varga să dea o mână de ajutor
- Transfer în plină criză financiară la CFR Cluj! Jucătorul cu peste 200 meciuri în Liga 1 vine în Gruia
- Lumea a treia: analiștii au precizat ce loc ocupă Liga 1 în topul celor mai puternice campionate ale lumii
- Juan Bauza e hotărât să revină în Liga 1! Echipa cu care vrea să semneze: „Să sperăm”
































