Horațiu Moldovan a comis-o grav la golul Petrolului!
Horațiu Moldovan a comis-o grav la golul Petrolului. Portarul Rapidului a scăpat mingea printre degete, la șutul nu foarte puternic expediat de Gicu Grozav în prima repriză a derby-ului de la Ploiești. “Lupii galbeni” au intrat cu 1-0 la vestiare după gafa colosală a lui Moldovan.
După o mulțime de meciuri în care a apărat impecabil și a fost eroul Rapidului, Horațiu Moldovan a greșit decisiv. Portarul giuleștenilor și-a “îngropat” echipa în minutul 23 al duelului “de foc” de pe Ilie Oană.
Horațiu Moldovan a comis-o grav la golul Petrolului!
Gicu Grozav a finalizat acțiunea respectivă cu un șut la firul ierbii, de la marginea careului, pe care Moldovan părea că îl va reține fără emoții.
Totuși, goalkeeper-ul de națională al Rapidului a avut mari probleme. Moldovan a scăpat mingea printre mănuși, în plasă, iar stadionul “Ilie Oană” s-a transformat într-un vulcan.



A fost cel de-al 3-lea gol încasat de Moldovan în acest sezon din Liga 1.
Derby-ul Petrolul – Rapid a fost întrerupt minute bune din cauza torțelor și fumigenelor
Fanii petroliști și rapidiști au promis să facă show la “Primvs Derby”, iar cei care au “lovit” primii au fost “lupii galbeni”. Aceștia au afișat o coregrafie superbă, pe tot stadionul, apoi au declanșat “revelionul”.
Partida a fost întreruptă 8 minute din cauza fumului dens din stadion.


Ulterior, mai multe bannere publicitare au luat foc în fața galeriei Petrolului din cauza materialelor pirotehnice.
După intervenția pompierilor, incendiul a fost stins, iar arbitrul central Cătălin Popa a fluierat reluarea meciului din minutul 5.
Entuziasmul celor două galerii rivale a fost extrem de mare încă de dinaintea partidei. Ultrașii celor două echipe s-au întâlnit pe străzile din Ploiești, însă Jandarmeria a intervenit în forță și a oprit o eventuală bătaie generală.
1.000 de suporteri giuleșteni au făcut deplasarea la Ploiești pentru “Primvs Derby”.
- Horațiu Moldovan a comis-o grav la golul Petrolului
- Portarul de națională al Rapidului a scăpat mingea printre degete, la șutul lui Gicu Grozav
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- Constantin Grameni rămâne cu picioarele pe pământ, după ce Rapid a urcat pe primul loc: „După 40 de etape să fim acolo”
- Daniel Pancu amenință granzii Ligii 1 după ce Rapid a devenit lider: „Echipa va avea forță și mai mare”
- „Îi ceri patronului o primă?” Răspunsul savuros dat de Andrei Şucu, după ce a marcat în premieră pentru Rapid
- Bogdan Andone, tiradă la adresa arbitrajului după eșecul cu Rapid: „Liniile le calibrează cum vor ei”
- Andrei Şucu, primul gol marcat la Rapid. Cum au reacţionat părinţii Dan Şucu şi Diana






























