Universitatea Cluj are un sezon de coșmar până acum, ardelenii find clasați pe locul 14 în campionat după 7 meciuri disputate în noul sezon. În ultima etapă, echipa antrenată de Cristiano Bergodi a fost „demolată” de campioana Universitatea Craiova.
Ioan Andone a vorbit despre problemele cu care se confruntă gruparea de pe Cluj Arena și a spus care este principala greșeală a conducerii din această vară.
U Cluj a rămas în vară fără Andrei Coubiș
Universitatea Cluj l-a pierdut în această vară pe Andrei Coubiș, plecat la Lincoln City. Ardelenii nu au adus un înlocuitor pe măsură, lucru care a contribuit indirect la actuala situație a clubului.
Concret, echipa antrenată de Cristiano Bergodi a fost eliminată din cupele europene, iar nici rezultatele din campionat nu sunt deloc pe măsura așteptărilor conducerii. Ioan Andone a reacționat după 0-4 cu Universitatea Craiova.
„Ceva se întâmplă acolo. Pierzi campionatul, pierzi finala Cupei, Supercupa… Acolo sunt jucători plătiți bine, au suporteri, galerie. Mie nu mi-a venit să cred când am văzut 0-4 cu Universitatea Craiova.
A plecat Coubiș (n.r. la Lincoln City), trebuie să cumperi un fotbalist de un milion de euro! De acolo pleacă problemele”, a declarat Ioan Andone, potrivit digisport.ro.
- FCSB vrea să dea lovitura! Anunţul lui Mihai Stoica: „Se poate vinde”
- Danny Armstrong, la naţionala Scoţiei? Jucătorul lui Dinamo recunoaşte: „S-a schimbat antrenorul, e altceva!”
- După ce a transferat de la Real Madrid şi Barcelona, Ioan Varga face un anunţ important
- Oțelul Galați, în colaps financiar?! Declarații dramatice din partea conducerii: „Băi, nu ne permitem!”
- Gigi Becali schimbă foaia la FCSB: „Cea mai mare ţeapă! În viaţa mea nu o să mai fac asta”

































