Universitatea Craiova ar putea să se despartă în următoarele zile de unul dintre fotbaliştii pe care i-a transferat în această vară. Jucătorul nu s-a acomodat în România şi vrea să plece din Bănie, însă momentan situaţia lui este complicată.
Heri Tavares a fost luat de olteni de la Maccabi Netanya, în schimbul unui milion de euro, iar jucătorul din Insulele Capului Verde nu a avut prestaţii apreciate, iar viitorul său ar putea să fie deja la o altă echipă.
Heri Tavares ar putea să plece de la Universitatea Craiova
Universitatea Craiova a făcut eforturi financiare importante în această vară, asta după ce a câştigat titlul în Liga 1 şi Cupa României, iar Mihai Rotaru, împreună cu ceilalţi acţionari, au băgat peste 5 milioane de euro în transferuri.
Unul dintre fotbaliştii care au costat-o pe formaţia din Bănie este Heri Tavares, fost internaţional de juniori al Portugaliei, care a venit cu cifre interesante în stagiunea trecută, în Israel. Totuşi, jucătorul de 29 de ani, pe care s-a plătit 1 milion de euro, a fost în cele mai multe rânduri ca un obiect străin în meciurile oltenilor, iar acum viitorul său este pus sub semnul întrebării, notează jurnalistul Emanuel Roşu.
Tavares ar vrea să se întoarcă în Israel, dar oltenii tocmai au ratat aducerea lui Andrei Cordea şi din acest motiv sunt şanse mici ca plecarea fotbalistului din Capul Verde să fie aprobată de Filipe Coelho.
- 4 meciuri a jucat Heri Tavares în Liga 1 pentru Universitatea Craiova.
Pleacă Ştefan Baiaram de la Universitatea Craiova?
Un alt mare semn de întrebare este legat de o eventuală vânzare a lui Ştefan Baiaram, cel care este pe lista celor de la PAOK, formaţia antrenată până de curând de Răzvan Lucescu, românul care este acum în Qatar, la Al-Sadd.
Decarul grupării oltene a fost dorit de mai multe grupări în vară, printre care şi Anderlecht, dar transferul său nu s-a realizat din diverse motive.
- Adi Popa îl felicită pe Florin Maxim, după ce a ajuns pe lista lui FCSB-ului: „Asta e normalitatea”. Săgeţi către Gigi Becali
- Florin Maxim nu o poate antrena pe FCSB! Anunţul lui Mihai Stoica: „Cum să existe vreun gând?”
- Antrenorul care s-a autopropus la FCSB, în locul lui Marius Baciu. Gigi Becali i-a dat răspunsul imediat
- Ce se întâmplă cu Cristiano Bergodi la U Cluj, după trei înfrângeri la rând. Conducerea a luat decizia
- Motivul pentru care transferul lui Andrei Cordea la Universitatea Craiova a picat: „A fost la 10 minute de ei”

































