Ilie Dumitrescu a oferit declarații, după ce Dinamo a învins-o cu 3-1 pe Csikszereda, în etapa a noua din Liga 1. „Câinii” au ajuns la opt meciuri consecutive fără eșec, mărindu-și avansul în fruntea campionatului.
„Ciucanii”, pe ultimul loc în Liga 1, au reușit să deschidă scorul prin Eppel, în minutul 5. Până la pauză însă, Dinamo a revenit și a întors scorul, marcând de trei ori.
Ilie Dumitrescu, impresionat de Dean Zandbergen, după Csikszereda – Dinamo 1-3
Unul dintre marcatori a fost și Dean Zandbergen. Atacantul olandez a marcat primul său gol în tricoul lui Dinamo, în minutul 37, după o pasă superbă primită de la portarul Bellarouch.
Ilie Dumitrescu l-a remarcat pe noul vârf al lui Dinamo și l-a lăudat pentru demarcările excelente din timpul meciului. „Mister” a subliniat că victoria a fost una fără probleme pentru trupa lui Nuno Campos, care a ajuns la 20 de puncte acumulate în Liga 1.
„Mi se pare un atacant cu o mișcare foarte bună, se demarcă excelent. A mai avut o situație de a marca. Pare o variantă foarte bună în poziția de 9. Mi s-a părut un joc controlat de Dinamo. Au mai fost ocazii, dar un meci fără probleme. A fost și bara lui Mazilu la final. Dinamo are o liniște în joc, ceea ce contează enorm”, a declarat Ilie Dumitrescu, conform digisport.ro, după Csikszereda – Dinamo 1-3.
După meciul de la Miercurea Ciuc, și Dean Zandbergen a oferit o reacție scurtă, declarând că-și dorește să marcheze cât mai multe goluri pentru Dinamo, în acest sezon.
„Nu am început foarte bine, dar după aceea ne-am descurcat foarte bine, am marcat. A fost primul meu gol, sper să înscriu şi mai multe. E destul de intens, am început cu derby-ul. E o nouă aventură pentru mine, sunt mândru că am reuşit să înscriu primul meu gol azi, voi încerca să-mi ajut şi mai mult echipa. Mai avem multe de îmbunătăţit şi foarte multe lucruri interesante s-ar putea întâmpla”, a spus Dean Zandbergen.
Dean Zandbergen a semnat cu Dinamo în perioada de mercato recent încheiată. „Câinii” au plătit jumătate de milion de euro pentru a-l aduce de la Venlo, formație din Liga a 2-a, din Olanda.
- Dinamoviştii rămân cu picioarele pe pământ, după victoria cu Csikszereda. Reacţii categorice: „E doar un început”
- Nuno Campos, sigur pe el după victoria clară cu Csikszereda: „Am avut meciul în mână tot timpul”
- Csikszereda – Dinamo 1-3. Liderul se desprinde în fruntea Ligii 1
- Dean Zandbergen, impact imediat în Liga 1! Atacantul a marcat la primul meci ca titular pentru Dinamo
- Alexandru Musi, OUT din lotul lui Dinamo pentru meciul cu Csikszereda. Ce problemă are jucătorul și cât poate absenta
































