Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al celor de la FCSB, a trăit la intensitate maximă partida cu FC Botoșani, din etapa a cincea a Ligii 1. Formația roș-albastră a câștigat dramatic, cu 3-2.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Golul victoriei a venit la ultima fază, atunci când Daniel Bîrligea a înscris cu un șut din interiorul careului, din pasa lui Octavian Popescu. Acela a fost momentul în care Mihai Stoica s-a dezlănțuit pe holurile stadionului Arcul de Triumf.

Mihai Stoica s-a dezlănțuit după FCSB – FC Botoșani 3-2

Oficialul celor de la FCSB a dezvăluit cum a trăit ultimele minute ale partidei cu FC Botoșani. Reveniți de la 1-2, roș-albaștrii au avut emoții în al treilea minut al prelungirilor, la o ocazie mare a moldovenilor.

„Am simțit că sunt la un pas de AVC. Dacă luam gol, mă pleoșteam. Așa, m-a spart adrenalina. N-a fost suficientă loja, am ieșit pe hol. Am fugit pe acolo. Nu aveam cum. Dacă nu se deschidea ușa, dădeam cu capul în ușă.

În minutul 90+3 au avut o ocazie mare. Apoi a fost preluarea lui Tavi Popescu în careu, de era să luăm gol. Cea mai mare ocazie a lor a fost când Petro a șutat în Duarte și, din drop, a dat peste poartă.

Bine, am avut și noi niște ocazii… Suntem pe primul loc, dar nu suntem pe primul loc. Dacă bate U Cluj în derby, sunt ei pe primul loc”, a declarat Mihai Stoica, potrivit fanatik.ro.

În urma acestui succes, FCSB a revenit pe primul loc, ajungând la 11 puncte, după cinci etape. U Cluj, echipă care are un meci mai puțin (n.r. restanța cu CFR Cluj), are 9 puncte.