Un moment tensionat a avut loc între Mihai Stoica şi Marius Şumudică, după CFR Cluj – FCSB 1-0. Antrenorul feroviarilor se afla în flash-interviu, când oficialul oaspeţilor a trecut pe lângă el, alături de Florin Cernat.
Ultimul l-a salutat pe Şumi, care a susţinut ulterior că Mihai Stoica „a întors capul, s-a uitat așa, zeflemist un pic, în altă parte”. Moment în care Şumudică a ţinut să-l „taxeze” şi s-a oprit din declaraţii pentru a spune „Bună seară, domnule Mihai Stoica”.
Marius Şumudică, detalii despre momentul tensionat cu Mihai Stoica
„Eu eram la flash-interviu, iar el a trecut, venea din lojă. A venit cu domnul (Florin) Cernat. Domnul Cernat m-a salutat, mi-a zis: «Salut, Șumi. Salut, Mister!» Mi-a făcut cu mâna.
În momentul ăla, Mihai Stoica a întors capul, s-a uitat așa, zeflemist un pic, în altă parte, și am simțit nevoia să-l salut eu. Am cei șapte ani de acasă, chiar dacă patru am făcut la grădiniță. Am încercat să-l salut și i-am zis: «Bună seara, domnule Mihai Stoica!».
I-am spus apăsat, fiindcă așa se spune: în momentul în care vii există acest respect încât să saluți. N-aveam pretenția să mă salute. În momentul în care omul de lângă tine mă salută, poți să măcar să dai din mână sau să faci orice. Să-l saluți, nu să întorci capul ca și cum ignori persoana respectivă. Dar este problema lui MM.
Eu nu vreau să intru în niciun conflict cu MM. Îl respect ca și conducător. E treaba lui, n-am niciun fel de problemă.
Eu în continuare îl respect, îl voi saluta de câte ori îl voi întâlni și îi promit că dacă el va fi vreodată la un flash-interviu și eu voi trece, măcar voi avea bunul simț să ridic mâna și să-l salut”, a dezvăluit Marius Șumudică, citat de fanatik.ro.
- Dinamo primește întăriri! Aduce un atacant de la Sassuolo
- Gigi Becali, decizie radicală la FCSB! Mihai Stoica a primit interzis la transferuri: „De ce să fiu eu idiot?”
- Gigi Becali s-a săturat şi l-a distrus pe Florin Tănase: „Lasă-te! La revedere”
- Jucătorul startului de sezon din Liga 1, vândut pentru 1,5 milioane de euro! Va fi coleg cu un jucător de națională
- Marius Şumudică anunţă revoluţia la CFR Cluj, după victoria cu FCSB: „M-am înţeles cu 4 jucători”
































