Închide meniul

Măsurile anunțate de Jandarmerie pentru derby-ul Dinamo – FCSB

Alex Ioniță Publicat: 1 august 2025, 16:28

Comentarii
Măsurile anunțate de Jandarmerie pentru derby-ul Dinamo – FCSB

Jandarmeria Capitalei

Jandarmeria Capitalei a anunţat măsurile de ordine şi siguranţă publică cu privire la meciul dintre Dinamo şi FCSB, care se va disputa, sâmbătă, de la ora 21.30, pe Arena Naţională, în etapa a patra din Liga 1.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Spectatorii vor avea acces în stadion începând cu ora 19:30, doar pe baza biletelor sau invitaţiilor puse la dispoziţie de organizator, alături de un document de identitate în format fizic sau electronic.

Ce măsuri a anunțat Jandarmeria pentru derby-ul Dinamo – FCSB

Accesul suporterilor echipei FC Dinamo 1948 Bucureşti în complexul sportiv se va face prin bd. Pierre de Coubertin şi str. Maior Ion Coravu, pentru Tribuna I, Tribuna II şi pentru Peluza I Nord, în timp ce accesul suporterilor echipei FCSB se va face prin bd. Basarabia, pentru Peluza II Sud, notează news.ro.

Accesul suporterilor se va realiza sub îndrumarea forţelor de ordine, după efectuarea unui control riguros efectuat de către Jandarmerie şi societatea specializată de protecţie şi pază.

Din raţiuni de siguranţă, se recomandă suporterilor oaspeţi să nu poarte şi să nu afişeze însemne ale echipei FCSB în alte zone ale stadionului, decât cea din Peluza II Sud, care este special destinată acestora.

Reclamă
Reclamă

Societatea de Transport Bucureşti informează despre faptul că programul de circulaţie al tuturor liniilor de transport în comun care defluiesc din zona stadionului va fi prelungit.

Jandarmeria anunţă că un număr de 32 de suporteri ai echipei gazdă şi 64 de suporteri ai echipei oaspete se află sub interdicţia participării la meciurile de fotbal, sens în care posibila lor încercare de a intra în incinta arenei sportive constituie infracţiune, potrivit prevederilor art. 31, alin. 1 din Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru acest meci de fotbal, din raţiuni de siguranţă, vor fi adoptate măsuri suplimentare de control al autovehiculelor şi persoanelor, cu scopul de a preveni introducerea în stadion atât a materialelor pirotehnice, cât şi a altor obiecte interzise de cadrul normativ în vigoare.

Reclamă

În acest context, pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în arena sportivă şi pentru a preveni eventuale incidente ce pot apărea din această cauză, se recomandă tuturor spectatorilor să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porţilor de acces.

Recomandările Jandarmeriei

Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a evenimentului sportiv, Jandarmeria Capitalei adresează spectatorilor următoarele recomandări:

  • să manifeste răbdare, să respecte indicaţiile jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
  • în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite sprijinul forţelor de ordine din zonă;
  • părinţii să supravegheze cu atenţie sporită copiii

În conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările şi completările ulterioare, spectatorii sunt obligaţi să respecte cu stricteţe măsurile stabilite de organizator şi forţele de ordine, pe traseele de deplasare către/de la locurile de desfăşurare a competiţiilor şi jocurilor sportive, în apropierea şi în interiorul bazelor sportive.

De asemenea, în conformitate cu prevederile aceluiaşi act normativ, intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează de către agenţi ai societăţii de pază şi protecţie, contractată de organizator.

Jandarmeria, precizări despre posibilele incidente

Cei care comit fapte antisociale vor fi identificaţi pe loc sau ulterior jocului sportiv în vederea sancţionării conform cadrului legal în vigoare. Conform prevederilor legale în vigoare, spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă.

În conformitate cu prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 31 din 2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, cu modificările şi completările ulterioare, fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2, lit. a), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările şi completările ulterioare, jandarmii vor supraveghea comportamentul spectatorilor, atât pe traseele de afluire/defluire spre/de la baza sportivă, cât şi în interiorul acesteia, inclusiv prin efectuarea de înregistrări video şi fotografii operative în scopul identificării persoanelor care săvârşesc fapte antisociale.

Derby-ul Dinamo – FCSB, care va fi arbitrat de Horațiu Feșnic, va fi în format LIVE TEXT pe AS.ro sâmbătă, de la ora 21:30.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va reuşi FCSB să prindă play-off-ul în acest sezon?
Loading ... Loading ...
Citește și:
12:00
LIVE SCORESorana Cîrstea – Anastasia Zakharova LIVE SCORE, la Seul. Jaqueline Cristian – Emma Răducanu, după 13:30
11:38
Lionel Messi a ajuns la 20 de goluri în acest sezon! Gol şi pasă de gol în revanşa luată de Inter Miami
11:00
O nouă lovitură pentru FCSB! Un titular s-a accidentat la antrenament
10:34
Dorinel Munteanu a dat cărţile pe faţă! Ce a spus de eventuala revenire în Liga 1
10:27
Aryna Sabalenka s-a retras de la China Open
9:50
România – Qatar 1-3. Tricolorii au încheiat Mondialul fără victorie
1 Gică Hagi a jucat în Legends Charity Game. “Regele” s-a remarcat imediat în meciul în care au evoluat nume uriaşe 2 VIDEOGabi Tamaş şi Dan Alexa, luaţi cu maşina de poliţie în Asia Express. Ce li s-a putut întâmpla celor doi pe “Drumul Eroilor” 3 Jose Mourinho revine! Îi ia locul antrenorului demis după umilinţa din Champions League 4 Marius Şumudică a bătut palma cu noua echipă, după ce a refuzat să revină în Liga 1: “M-am înţeles” 5 “Vor fi scoşi de pe listă”. Mihai Stoica, anunţ despre schimbările de lot pregătite de Gigi Becali la FCSB 6 Viitorul lui Cristi Chivu pe banca lui Inter, decis. Anunţul lui Fabrizio Romano înaintea meciului cu Ajax
Citește și