Meriton Korenica (29 de ani) a marcat primul gol pentru FCSB. Mijlocaşul kosovar a punctat în partida cu Petrolul, din etapa a noua a Ligii 1.
Meciul dintre FCSB şi Petrolul, primul de pe Arena Naţională după o pauză de aproximativ cinci luni, a început fulminant. „Lupii” au deschis scorul în minutul trei, după o fază spectaculoasă.
Meriton Korenica a marcat primul gol la FCSB, în meciul cu Petrolul
Dan N’Lundulu a marcat pentru Petrolul în startul meciului cu FCSB. În minutul 14, Ofri Arad a egalat din penalty. Lovitura de pedeapsă a fost acordată în urma unui fault comis de Mark Ţuţu asupra lui Arnold Garita.
După ce au egalat, roş-albaştri s-au aruncat în atac. Arnold Garita a ratat mai multe ocazii importante, iar Meriton Korenica a lovit transversala cu o lovitură de cap în minutul 17.
Şapte minute mai târziu, mijlocaşul nu a mai ratat şi a reuşit să o ducă pe FCSB în avantaj. Sergiu Hanca i-a pasat slab lui Zaian, acesta a pierdut duelul cu Korenica, care în primă fază a ratat singur cu portarul. Ulterior, balonul a rămas tot la el, iar kosovarul l-a împins fără emoţii în poartă.
Meriton Korenica a reuşit să marcheze pentru FCSB la al doilea meci bifat în tricoul roş-albastru. El a debutat pentru FCSB în derby-ul pierdut cu 1-2 cu Dinamo în runda trecută, fiind înlocuit la pauză de Ofri Arad.
Meriton Korenica este unul dintre cei trei jucători aduşi de Gigi Becali la FCSB pe finalul perioadei de mercato, pe lângă Karlo Muhar şi Denis Drăguş. Mijlocaşul croat a fost titularizat şi el în meciul cu Petrolul, în timp ce atacantul naţionalei României a fost lăsat pe banca de rezerve.
Echipele de start în FCSB – Petrolul:
FCSB: Târnovanu – Labonne, Dawa, Batubinsika, Pădurariu – Muhar, Arad – Miculescu, Cisotti, Korenica – Garita
Rezerve: Popa, Udrea, V. Crețu, Gnahore, Drăguș, Joao Paulo, M. Toma, Boutoutaou, Radunovic, L. Stancu, Al. Stoian, D. Popa
Absenți: M. Popescu, Ngezana, Politic (accidentați), Duarte (suspendat)
Antrenor: Marius Baciu
Petrolul: Zima – Țuțu, Sumbula, Zaian, Dumitrescu – Vega, Hanca, Flores, Martins – Nlundulu, Teixeira
Rezerve: Șt. Rădulescu, Argeșanu, Huseynov, Jerdea, I. Paraschiv, Dele, Leescu, Ludewig, Manolache, Căpușă, M. Ioniță, M. Costache
Absent: Papp (suspendat)
Antrenor: Ricardo Sousa
- FCSB – Petrolul 2-1. Roş-albaştrii au întors rezultatul! Korenica, primul gol la echipa lui Becali
- Mesajul FCSB-ului pentru Tavi Popescu, după ce jucătorul a fost prezentat oficial la Levadiakos
- Antrenorul care nu se teme de Gigi Becali şi e convins că o va prelua pe FCSB: „Se întâmplă şi la alte echipe”
- „Nu e suficient”. Peluza Nord, mesaj direct despre noile transferuri de la FCSB, înaintea partidei cu Petrolul
- Câţi spectatori vor fi la FCSB – Petrolul, prima partidă pe Arena Naţională după o pauză de 4 luni
































